ERA CURIOZITATII: UN STUDIU PAN-REGIONAL, REALIZAT DE DISCOVERY NETWORKS

De-a lungul vremii, cunoașterea a traversat mai multe etape: o lungă perioadă de timp, a fost considerată un bun exclusiv, accesibil unor elite, pentru ca apoi să devină copleșitoare, prin prisma volumului de informații la care oamenii erau expuși. În prezent, realitatea se schimbă și trecem într-o „Eră a Curiozității”, în care este plăcut și confortabil să jonglăm cu informația și cunoașterea – aceasta este una dintre principalele concluzii ale celui mai recent studiu realizat de Discovery Networks CEEMEA, prezentat în premieră astăzi, în cadrul conferinţei „Publicitatea TV în Era Curiozităţii”. Potrivit raportului, curiozitatea este o poartă spre satisfacerea setei de cunoaștere, făcându-i pe oameni mai interesanți și mai împliniți. Din întregul mix de media, televiziunea joacă un rol foarte important în alimentarea și satisfacerea curiozităţii, arată acelaşi studiu.

Pornind de la principalele tendințe ale pieței media și profilul consumatorului actual identificat în studiu, Discovery Media, casa de vânzări de publicitate a Discovery România, a organizat la București o dezbatere despre provocările și oportunitățile industriei de publicitate TV.

„După 30 de ani în care ne-am îndeplinit misiunea de a satisface curiozitatea oamenilor, ne-am propus să investigăm ce impact are această nevoie în zilele noastre şi cum putem continua să răspundem acestei nevoi umane, esenţiale. Astfel, dat fiind interesul nostru constant pentru cercetare, am analizat impactul curiozității în viaţa de zi cu zi și am identificat câteva tendinţe extrem de interesante referitoare la cunoaștere și la consumul actual de informații. Aceste descoperiri ne ajută să adaptăm oferta de programe și activităţile de marketing astfel încât să putem satisface în continuare curiozitatea telespectatorilor noștri, păstrându-ne în același timp relevanța și pentru partenerii locali”, a declarat Victoria Davies, VP, Country Manager Discovery Europa de Sud-Est.

Curiozitatea este ca o poartă spre satisfacerea setei de cunoaștere a oamenilor. Astfel, aceștia devin mai interesanți și mai împliniți.

  • Curiozitatea nu este un simplu demers intelectual, ci are și o componentă emoțională/de socializare. Oamenii nu consumă informații doar ca să-și sporească performanțele intelectuale, ci și ca să-și îmbunătățească viața socială. 83% dintre respondenţi declară că sunt încântați când au răspunsuri pentru întrebări la care nimeni altcineva nu știe să răspundă.
  • În medie, 80% dintre respondenţi sunt de acord: curiozitatea este cea care îi determină să afle informaţii noi.
  • Aproape 90% spun că încearcă în mod constant să-și lărgească orizonturile, efort care are o influență pozitivă asupra carierei și vieții personale.
  • Din perspectivă profesională, oamenii curioși pot să repereze și să beneficieze mai ușor de oportunitățile care apar, având satisfacții mai mari.
  • Din perspectivă personală, curiozitatea alimentează pasiunile oamenilor, transformându-le în hobby-uri sau chiar în profesii.
  • Curiozitatea atinge cel mai ridicat nivel pe durata studenției sau în vârful carierei, între 46 și 55 de ani – contrar opiniei comune conform căreia oamenii ar fi cei mai curioși în perioada copilăriei.

discovery text

Concluzii cheie despre respondenţii din România – „Încântați să afle lucruri noi”:

  • Românii sunt cei mai echilibrați dintre toate naționalitățile incluse în studiu, căci alternează mai multe moduri de a-și exprima curiozitatea, în funcție de interesele lor. Acesta este probabil motivul pentru care românii se bucură atât de mult de descoperirile și demersurile lor intelectuale.
  • 28% din români decid să ceară ajutorul unei alte persoane ca să afle răspunsul corect al unei întrebări. Românii se bucură însă şi să învețe din proprie experiență, căci 25% au ales modul „Experienţe de viaţă” (”Worldly Investigation”). 21% consideră că e plăcut să primească o confirmare pentru lucruri pe care le știu deja.
  • Dintre toate țările implicate în sondaj, românii sunt cei mai încântați de ideea de a învăța lucruri noi și interesante (95%) și consideră că e cel mai plăcut să facă asta împreună cu alții (88%).