Dacă ar fi să comparăm lumea în care trăim astăzi cu alte perioade din istorie, cu siguranță am descoperi multe asemănări. Istoria se repetă, dar, din fericire, nu la nesfârșit. Îmi aduc aminte de o maximă relevantă și acum: “Ce a fost, este și va mai fi”. Putem afirma, cu siguranță, că există o tendință de repetitivitate, dar care nu se aseamănă neapărat cu sistemele naturale de repetiție precum rotația Pământului în jurul axei sale sau în jurul Soarelui, succesiunea zilelor, respirația șamd, ci, mai degrabă, cu un sistem artificial, creat. Această tendință poate veni din mediul înconjurător sau poate fi creată chiar de noi înșine. Aceste sisteme artificiale pot fi repetate le nesfârșit, putând prelua funcții ale sistemelor naturale sau chiar înlocui sisteme naturale în integralitate. De asemenea, ele pot influența și generațiile viitoare de sisteme, una din diferențe este faptul că nu rezistă la fel de bine în timp și nu se îmbină totdeauna corect cu mediul înconjurător, fiind mereu necesare actualizări constante și, de ce nu, chiar schimbarea totală. Din punct de vedere tehnologic, ar putea fi descrisă ca o abordare care ar utiliza destul de multe resurse.
Au existat foarte multe tipuri de tehnologii de-a lungul timpului pe care oamenii le-au folosit, ele având o geneză în antichitate, dar care au pornit de la nevoi primare, de bază. Cu ajutorul acestor tehnologii, oamenii își simplificau și îmbunătățeau viețile, având, ulterior, mai mult timp liber pe care îl puteau folosi pentru alte activități. Descoperirea și inventarea tehnologiilor au reușit să propulseze umanitatea în viitor cu o viteză accelerată, dar și cu un efect de inerție care a rezistat și s-a opus modificării direcției sale, oricare ar fi aceasta. Impulsul acelor descoperiri îl simțim și astăzi. În momentul actual, am putea spune că ne aflăm pe o pantă ascendentă a impulsului inițial. Să sperăm doar că acesta nu va scădea ca intensitate în viitor.
Cu bine,
Editor Șef
Ciprian Rotaru