Să faci cât mai mult cu cât mai puţin, să fii eficient, să stai în faţă, sa nu cedezi şi să fii primul. Oare cât de des se aud aceste fraze în zilele noastre? Poate chiar prea des. Mereu când aud aceste lucruri nu mă gândesc neapărat la oameni, ci mai degrabă la roboţi şi la filme cu maşini foarte eficiente care lucrează la unison şi care construiesc ceva măreţ. Apropo de roboţi şi scenarii de filme science-fiction, am citit mai demult ceva interesant, un posibil scenariu (pozitiv) despre cum va fi lumea în viitor, sau cum ar trebui să evolueze lucrurile într-o direcţie bună. Astfel, în viitorul nu foarte îndepărtat, nu va mai munci nimeni. În schimb vor munci roboţii, iar oamenii vor călători tot timpul. Transportul va fi efectuat pe şosele speciale, dotate cu mecanisme de captare a energiei degajată de Pământ, iar toate vehiculele vor circula cu ajutorul unor dispozitive speciale pentru captarea energiei degajată de acele mecanisme. Foarte interesant şi în acelaşi timp plauzibil. Bineînţeles, nu se va pune problema la noi, deci putem sta relaxaţi.
A venit şi mult aşteptata primăvară. Ne putem da seama de acest lucru datorită fumului dens de mici şi mirosului de bere care sunt direct proporţionale cu căldura de afară.
Cum arată economia la începutul primăverii? Se simte un aer mai „curat” comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, chiar şi oamenii par mai relaxaţi şi cu un tonus revigorat parcă de temperaturile scăzute din ultima perioadă. În orice caz, prognozele sunt pozitive pentru vară şi mai ales pentru toamnă. Rămâne de văzut.
Am participat recent şi la expoziţia Construct Expo. S-a simţit o uşoară creştere comparativ cu anul trecut, atât din punct de vedere al expozanţilor cât şi al participanţilor. De asemenea, în această lună au avut loc şi alte expoziţii la nivel internaţional. Trăgând o concluzie, toate au înregistrat creşteri. Să fie oare un semn că lucrurile merg înspre pozitiv?
Îmi aduc aminte de o zicală „dacă nu creşti rămâi în urmă”, dar să nu uităm şi de celelalte lucruri la fel importante precum direcţia şi mai ales viteza. Astfel, să ne luăm avânt şi…cu toată viteaza înainte!
Cu bine,
Ciprian Rotaru