CONSTRUCTION21 EXPO

Primul târg virtual din Europa dedicat clădirilor verzi

Expozanții vor putea să ajungă la profesioniștii în construcții verzi din toată Europa, cu o investiție minimă. Aceștia vor putea să adune informații și studii de piață de calitate din piețele existente prin intermediul vizitatorilor expoziției și, de asemenea, vor putea dezvolta noi oportunități. Amenajarea standului este una simplă. Cu toate acestea, se creează un context foarte atrăgător pentru brandul expozantului.

În plus, cei mai activi profesioniști din Europa din domeniul clădirilor verzi au oportunitatea de a vizita târgul, de a explora soluții de sustenabilitate în construcții fără costuri adiționale și, în acest fel vor reuși să reducă semnificativ cheltuielile și timpul dedicat transportului.

Evenimentul va avea loc în zilele de 18 și 19 februarie 2014, de la orele 8:30 am până la 7:30 pm Central European.

Time, un orar calculat pentru a optimiza participarea din orice punct de pe glob.

Pentru că este un târg virtual, participanții și expozanții pot discuta foarte ușor, se pot întâlni în camerele de chat și pot face schimb de materiale promoționale.

În cadrul târgului virtual, expozanții vor putea vedea câte persoane sunt în momentul de față la stand, numărul de vizitatori conectați la chat, numărul de click-uri pe broșuri, produse, video și afișe, numărul de cărți de vizită trimise și acceptate și, nu în ultimul rând, datele de contact de pe fiecare carte de vizită.

În acest moment sunt înscrise sau sunt în curs de înscriere ca și expozanți la târgul virtual 15 consilii pentru Clădiri Verzi din Europa alături de Forest Stewarship Council (FSCC); Nemetschek, DAS Engineering Group, Building the Future, NAI Europe și mulți alții.

Construction21Expo este primul târg virtual din Europa dedicat clădirilor verzi. Acesta va aduce împreună, într-o manieră eficientă, investitori în clădiri verzi, designeri, furnizori de soluții și mulți alți actori foarte importanți, într-un târg virtual timp de două zile care face economie de timp, bani și reduce emisiile de carbon asociate cu întâlnirile în persoană.