COMPETIȚIE CONSTANTÃ

Nu sunt puține momentele în care am putea spune că totul pare similar cu un film science-fiction. Bineînțeles, există și tradiționalele inserții tragice, dar și cele comice pe alocuri. Aceasta pare a fi era tehnologiilor, în combinație cu o eră a informațiilor, în care existăm de ceva vreme. Dar ce se poate face cu un volum atât de mare de informații care depășește, cel mai probabil, înțelegerea oamenilor? Dacă ar fi să ne transpunem în trecut, cu câteva mii de ani în urmă, civilizațiile de atunci ,cu siguranță, aveau o altă idee despre viitorul îndepărtat, cel în care ne aflăm noi acum. Ne putem da seama de acest lucru din mai multe surse, cele mai reprezentative ar fi mitologia, o cunoaștere obiectivă transmisă prin reprezentații ce pot fi înțelese cu o oarecare ușurință de viitoarele generații. Există o nevoie perpetuă de a transmite informația de la o generație la alta, similar cu evoluția tehnologică, care păstrează totdeauna proprietăți fundamentale pentru noile generații, la care sunt adăugate noi caracteristici, făcându-le mai eficiente. Biotehnologia funcționează într-un mod similar, doar că în rapoarte de timp incomensurabil mai lungi. Având în vedere durata scurtă de viață a oamenilor, nu ne putem da seama de evoluțiile constante care au loc în natură. Oricum ar fi, ambele funcționează pe aceleași principii fundamentale informaționale: păstrare, transmitere și adăugare.

Un nou normal, o frază pe care o auzim tot mai des în ultima vreme, împreună cu întoarcerea la vechiul normal. Totul se rezumă practic la însemnătatea normalului care este interschimbabilă în funcție de diverși parametri de spațiu și timp. Din esența normalului am putea spune că poate reieși avantajul, iar acesta este la fel de relativ.

Ce face diferența în anul 2021, într-o competiție constantă a valorilor tradiționale cu cele viitoare, este chiar tehnologia și informația care, folosite într-un anumit mod, pot aduce avantaje pozitive, iar, în altul, să reiasă neutralitate.

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru