Discovery Channel străbate Australia pentru a urmări provocările meseriei de camionagiu, atât în plan profesional, cât şi în plan personal. Aceşti oameni îşi riscă viaţa de fiecare dată când se urcă la volan, orice întârziere, greşeală sau lipsă de concentrare având urmări devastatoare. Incendiile, inundaţiile sau animalele sălbatice reprezintă pericole constante ce trebuie înfruntate de şoferii hotărâţi să îşi încheie cursa la timp şi fără probleme. Emisiunea va avea premiera miercuri, 14 mai, de la ora 22.00.
Seria Camioane în Australia urcă în cabină alături de nişte oameni extraordinari, atât femei, cât şi bărbaţi, dezvăluind stilul nomad de viaţa al acestora, mereu pe drum, mereu în mişcare. Programul aduce telespectatorilor personaje cât se poate de reale, pline de curaj şi cu un suflet mare, care înfruntă condiţiile dure şi capcanele impuse de clima Australiei.
Fiind un vast continent insular, Australia adăposteşte unele dintre cele mai greu accesibile locuri de pe glob. Pentru şoferul unui camion, echivalentul unei zile obişnuite la birou presupune deplasarea unui autovehicul de dimensiuni impresionante către o locaţie extrem de izolată. Cu o lungime mai mare decât cea a unui avion de pasageri şi cu o greutate mai mare decât cea a unui tanc, un camion poate rula 24 de ore, 7 zile pe săptămână, transportând orice tip de marfă. La volan se află unii dintre cei mai pricepuţi, dar şi cei mai duri şoferi din lume, motto-ul acestora fiind Orice, oricând, oriunde!
Pentru mai multe informaţii despre program, accesaţi www.discovery.ro sau intraţi pe Facebook la Facebook.com/discovery.romania şi pe Twitter @DiscoveryRo.