WILO ROMANIA O COMPANIE DE TOP

SkyTower și Wilo România au deschis porțile subsolului tehnic al celei mai înalte clădiri de birouri din România – 137 m de business – pentru o demonstrație a sistemelor de pompare a apei. La nivel de grup, Wilo a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 1,23 miliarde euro. Filiala din România a vândut în anul 2014 pompe și sisteme de pompare în valoare de 19,5 milioane euro confirmând creșterea constantă în ultimii 5 ani și depășirea cifrei de afaceri realizată înainte de criza economică din 2008.

În cadrul evenimentului de joi, 14 mai, au fost prezentate și perspectivele de dezvoltare și investiții pentru 2015 și pentru viitor. In 2014, Grupul a investit aproximativ 50,6 milioane de euro în proiecte de cercetare – dezvoltare. Una dintre direcțiile de investiții prioritare pentru Grupul Wilo este dezvoltarea soluțiilor tehnologice care contribuie la diminuarea semnificativă a consumului de energie electrică în procesul de funcționare a pompelor și a sistemelor de pompare și implicit la protejarea mediul şi reducerea constantă a emisiilor de CO2.

În contextul în care, la nivel mondial, peste două treimi dintre operatorii din sectorul managementului clădirilor utilizează în prezent pompe care consumă mai multă energie decât este necesar şi recomandabil, iar pompele de apă sunt responsabile pentru aproximativ 10% din consumul de energie, Grupul Wilo a demarat programul WILO Energy Solutions care oferă suport și consultanță profesionistă pentru înlocuirea pompelor vechi cu cele de înaltă eficiență.

Wilo SE este unul dintre producătorii de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate. Wilo SE are peste 60 de filiale în întreaga lume și circa 7.500 de angajați. În România, filiala Wilo a fost înființată în anul 1998.

wilo text

Activitatea Wilo România acoperă trei segmente de piață: segmentul construcțiilor, segmentul apă-canal și cel industrial. Pe segmentul construcțiilor, Wilo România furnizează echipamente pentru clădiri rezidențiale, clădiri de birouri și comerciale, punând la dispoziția beneficiarilor pompe pentru încălzire-climatizare-răcire, alimentare cu apă și sisteme pentru stingerea incendiilor. Pe segmentul apă-canal, Wilo furnizează echipamente pentru alimentare cu apă, tratare, canalizare și epurare. În contextul dezvoltării infrastructurii din ultima perioadă, compania a furnizat echipamente pentru numeroase stații de epurare și tratare a apelor uzate și rețele de alimentare cu apă la nivel național. Wilo România este compania cu cel mai mare număr de stații de pompare prefabricate pentru ape uzate cu separare de solide livrate și montate în România.

Printre proiectele importante din portofoliul Wilo Romania, se numără: Floreasca SkyTower, AFI Park Cotroceni 1, 2, 3, 4, 5, Bucharest ONE Office Building, United Business Center Cluj Napoca, Palace Mall Iași, Mega Mall București, Fabrica Continental Timișoara și Sibiu, Uzina FORD Craiova, Radet București, Fabrica Bosch etc.