Întotdeauna când mă uit la cerul plin de stele noaptea, nu pot să nu mă gândesc că tot ceea ce cunoaștem provine de la acele stele, inclusiv planeta pe care trăim și atomii care compun, în mod magic și armonios, corpul nostru. Exact ca și cum ai privi într-un trecut misterios, neștiind dacă acea lume încă mai există, având în vedere distanțele enorme pe care lumina trebuie să le parcurgă să ajungă la Pământ, vedem o imagine care exista cu mult timp în urmă. Având în vedere proprietatea de ciclicitate a mediului în care și noi ne încadrăm, reiese o întrebare, de ce trebuie ca informația să se reseteze cu fiecare generație? Ori există scris undeva în adâncul ADN-ului nostru, nedescoperită încă, o bază de date infinită cu informațiile predecesorilor noștri? Una dintre cele mai vechi teorii: „tabula rasa”, tradus din limba latină prin tablă ștearsă, se referă la oameni, care se nasc fără conținut mental și trebuie să îl creeze prin experiență și percepții. Această proprietate de resetare continuă a memoriei sau amnezie perpetuă este similară cu o listă de cumpărături care trebuie rescrisă la infinit, dar niciodată nu se ajunge la magazin. În schimb toată energia este risipită pe scrierea listei, lucru care reprezintă o parte infimă a întregului proces.
Îmi aduc aminte de o zicală “Viața este o comedie, nu o tragedie”, iar dacă tot trebuie să jucăm un rol, atunci să-l jucăm bine. Similar cu o piesa de teatru denumită „În așteptarea lui Godot”. Piesa are în rolul principal doi bărbați prieteni care îl așteaptă pe al treilea denumit Godot. Problema este că Godot se lasă așteptat și nu vine, iar ei așteaptă și așteaptă… practic la infinit, dar nici nu pleacă. Nu de puține ori sunt situațiile în care ne simțim că jucăm într-o piesă de teatru, doar că scena este mai mare și nu îți poți alege cu cine să joci. O piesă în care toți vin și pleacă necontenit. Similar cu actoria de improvizație, în care trebuie să dai un răspuns pe loc, în funcție de situație.
Natura umană întotdeauna a încercat să deschidă noi căi pentru cunoaștere, de a-și depăși limitele și de a merge acolo unde nimeni nu a mai fost niciodată. Astfel, să ieșim din zona de confort, să pășim în nesiguranță și să cunoaștem o infinitate fără frontiere.
Cu bine,
Editor Șef
Ciprian Rotaru