ROCAM 3 MULTIMEDIA – DISPOZITIVUL DE INSPECTAT TEVI DE LA ROTHENBERGER

Inspectarea ţevilor şi localizarea punctelor de blocaj constituie de ceva timp o provocare acceptată pentru producătorul german de unelte pentru instalațiile de ţevi: Rothenberger Werkzeuge GmbH. Probabil că nicicând nu a fost mai uşor ca funcţiile ţevilor şi conductelor de instalaţii să fie resetate cu cheltuieli minime.

Camera de inspecţie pentru ţevi ROCAM 3 Multimedia este formată dintr-o unitate de control cu ecran, cameră şi cablu optic. Unitatea de control este detaşabilă de bază, permiţând lucru în spaţiile înguste, fiind formată dintr-un ecran color de 10,4 inch, cu rol de control, receptor fotografii, imagine video/audio şi suport cauciucat cu taste. Suportul de bază al întregii unităţi de control este încorporat într-un cadru rezistent la umezeală şi murdărie. Imaginile şi informaţiile adunate în timpul inspectării sunt salvate şi redate cu ajutorul softului integrat. Aceste imagini pot fi salvate pe un stick USB şi redate imediat.

Ecranul de tip TFT LCD, de dimensiuni suficient de mari, oferă condiţii foarte bune pentru ca analiza să fie făcută simplu şi rapid. Tastatura unității de control este uşor de utilizat şi permite înregistrarea şi controlul datelor. Pe ecranul unităţii de control, pe toată durata inspecţiei, va fi afişat un contor ce arată distanţa pe care este desfăşurat cablul optic şi camera video.

Cablul optic de împingere are diametrul de 7 mm şi, împreună cu camera de 30 mm, permite inspecţia ţevilor şi conductelor de dimensiuni cuprinse între 50 mm şi 150 mm. În cazul în care se optează pentru camera de 40 mm, utilizatorii pot inspecta conducte de până la un diametru de 300 mm.

Transmiţător pentru localizare precisă

Un avantaj foarte important pe care îl oferă acest dispozitiv de inspectat ţevi este că, în capul video al camerei, a fost integrat un transmițător care, împreună cu echipamentul pentru detectare „Roloc Plus”, poate fi determinată poziţia zonei cu probleme cu o precizie milimetrică.

Cameră cu auto-nivelare mecanică a imaginii

Imaginea redată de camera video poate fi mărită de până la patru ori şi este auto-nivelată mecanic, adică va fi întotdeauna verticală, fără pierderea orientării atunci când se face inspecţia. Sistemul de conexiune între cablu şi cameră este universal, astfel că şi alte tipuri de camere pot fi ataşate.

Software-ul de comunicare permite, printre altele, crearea unui jurnal de observaţii din timpul inspecţiei, cu informaţii suplimentare faţă de imaginile video şi fotografii. Toate observaţiile pot fi tipărite, iar transferul măsurătorilor poate fi făcut în mod automat. Tot cu ajutorul softului, termenii preîncărcaţi sunt unitari, astfel încât alcătuirea listei cu avarii să poată fi uşor înţeleasă şi interpretată atât de beneficiar cât şi de prestator.

Cu ROCAM 3 Multimedia se economisesc timp, bani şi forţă de muncă. Fisurile sau blocajele sunt găsite rapid, pierderile, în cazul reparării, sunt minime datorită preciziei de localizare. De asemenea, inspecţia poate fi făcută în orice tip de mediu, apă curată, canalizare, instalaţii şi conducte speciale. În mod practic, randamentul total al lucrărilor prestate se va regăsi în mulţumirea beneficiarului.

Informaţiile v-au fost oferite de compania Eurotech SRL, distribuitor autorizat Rothenberger şi membru în Reţeaua Tehnik, grup de firme ce oferă preţuri unice la nivel naţional, stocuri permanente şi consultanţă tehnică pentru sculele şi echipamentele oferite.

 

 

 

SC EUROTECH S.R.L.

Membru al Reţelei TEHNIK

Iaşi, România

Splai Bahlui Mal Stâng 25 B

Cod Poştal: 700029

Tel: 0232/231.435

Fax: 0232/266.364

sales@eurotech-iasi.ro

www.eurotech-iasi.ro

www.reteaua-tehnik.ro