Compania Master Climate Solutions reprezintă unul dintre lideri mondiali din domeniul aparatelor portabile pentru tratarea aerului. Echipamentele MASTER sunt destinate uzului profesioniştilor, ţelul primordial fiind acela a-i ajuta pe utilizatori să adapteze mediul de lucru în funcţie de necesităţile lor, în cel mai rapid şi simplu mod posibil, dar şi cu investiţii reduse. Prezenţa globală a firmei şi experienţa îndelungată o poziţionează fără pe o poziţie de top în segmentul aparatelor portabile profesionale pentru tratarea aerului, cu o cotă de piaţă pe plan mondial de peste 75%. Elementele de bază ale dezvoltării companiei au fost introducerea continua a noi echipamente cât şi constanţa inovaţiilor tehnice, factori ce au condus la menţinerea poziţiei în piaţă.
Istoria firmei a început în anul 1954, când în fabrica din Dayton Ohio (SUA) se producea primul încălzitor de aer portabil pentru uz profesional sub marca MASTER. Gama de încălzitoare s-a dezvoltat treptat, în 1964 fiind deschisă o nouă fabrică în Kentucky. În 1980, MASTER ajunge la o cotă de piaţă de 90% în America şi se afla pe primele locuri la nivel mondial, poziţie păstrată până astăzi.
Pentru dezvoltarea vânzărilor, compania a ajuns şi în Europa, anul 2000 marcând deschiderea oficială a primei fabricii din Verona, Italia şi ulterior a celei de-a doua din Polonia. La ora actuală, întreaga gamă de încălzitoare profesionale este produsă exclusiv în cele două fabrici din UE.
În România, încălzitoarele de aer MASTER sunt distribuite prin intermediul firmelor din Reţeaua TEHNIK, compusă din 15 magazine, care deţin şi centre pentru reparaţii în garanţie şi post-garanţie. Echipamentele MASTER se găsesc de asemenea şi la distribuitorii specializaţi din întreaga ţară.
Echipamentele MASTER sunt caracterizate ca fiind soluţii inovative şi tehnologice, care pot fi utilizate facil. Au standarde de calitate ridicate, sunt eficienţe şi nu în ultimul rând, dotate cu sisteme moderne pentru siguranţă în exploatare. Datorită tehnologiilor de ultimă oră folosite pentru fabricarea echipamentelor, acestea pe lângă faptul că încălzesc aerul, îi şi îmbunătăţesc calitatea.
Datorită reţelei extinse de distribuitori, a numărului mare de unităţi de service dar şi a accesibilităţii asistenţei tehnice profesionale, echipamentele sunt disponibile şi sunt vândute cu succes în foarte multe ţări, la nivel mondial.
Unul dintre cele 15 magazine de specialitate, care face parte din reţeaua TEHNIK este Techno Pro Braşov. Personalul de vânzări al companiei este compus din persoane cu o vastă instruire în domeniul tehnic, care pot oferi sfaturi competente şi eficiente. Echipa participă regulat la training-uri de specialitate pe teme tehnice şi comerciale, lucru ce asigură un serviciu profesional adresat tuturor utilizatorilor. Echipamentele de încălzire portabile MASTER au o aplicabilitate largă, pornind de la aplicaţii pentru şantiere, fabrici, ferme, sere până la birouri sau chiar pentru uz casnic.
„Existăm datorită clienţilor noştri şi prin urmare nu suntem niciodată prea ocupaţi pentru a le înţelege şi satisface cerinţele. Ne respectăm întotdeauna promisiunile faţă de aceştia. Tot ceea ce facem stă sub semnul calităţii, consecvenţei şi dinamismului. Ne străduim să ne dezvoltăm şi să ne perfecţionăm în continuu pentru a putea oferi produsele şi serviciile solicitate, la un nivel calitativ superior. Numai oferirea unui produs de calitate poate conduce la obţinerea unor rezultate de calitate” declară dl. Titus Dulăcioiu – Manger, Techno Pro Srl
În cadrul companiei MASTER există şi o echipă de cercetare şi dezvoltare, care găseşte întotdeauna noi soluţii pentru îmbunătăţirea şi adaptarea echipamentelor, în funcţie de regiune, climat sau de cerinţe individuale. Producătorul este preocupat în permanenţă de introducerea unor soluţii tehnologice inovative pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea şi calitatea echipamentelor.
Întreaga gamă de echipamente MASTER corespunde standardelor internaţionale de calitate şi de siguranţă. Aceasta acoperă o paletă largă de încălzitoare portabile ce au ca sursă de energie curentul electric, gazul lichefiat (butelii de GPL) sau motorina, fiind completată de un încălzitoare cu combustibil solid sau cu ulei uzat.
„MASTER produce şi o gamă de răcitoare de aer BIO şi dezumidificatoare de aer, echipamente revoluţionare ce răcesc aerul chiar şi în spaţii deschise (ex. terase) cu un consum de energie extrem de redus”
Interviu – dl. Titus Dulacioiu Manager, Techno Pro Srl
Easy Engineering: Din ce an este Techno Pro în piaţa din România?
Titus Dulăcioiu: Suntem activi pe piaţa sculelor de 14 ani, timp în care firmele noastre s-au străduit permanent să urce în topul furnizorilor de profil din ţară.
Easy Engineering: Aveţi distribuţie naţională?
Titus Dulăcioiu: În anul 2011 firmele noastre au devenit membrii fondatori ai rețelei TEHNIK, rețea națională de vânzări şi distribuție de scule, care cu un număr de 15 puncte de vânzare directă, distribuție și service acoperă majoritatea regiunilor țării.
Easy Engineering: Ce ne puteţi spune despre service?
Titus Dulăcioiu: Împreună cu partenerii din reţeaua TEHNIK, asigurăm o reţea naţională de vânzări şi service, pentru a răspunde prompt tuturor cerinţelor clienţilor.
Easy Engineering: Oferiţi şi consultanţă la achiziţionare?
Titus Dulăcioiu: Poziţia deţinută la ora actuală se datorează seriozităţii şi competenţei echipei de vânzări, sprijinului constant al furnizorilor şi nu în ultimul rând, diversităţii ofertei. Ne străduim să îmbinăm armonios calitatea produselor cu servicii pe măsură, clienţii noştri beneficiind de consultanţă de specialitate, transport, livrare cât şi punere în funcţiune.