Ital Valsania – tehnici revolutionare de slefuire a pardoselilor

Ciprian Rotaru, Buzău

 

Compania Ital Valsania şi-a început istoria în oraşul Buzău încă din anul 2003. Fondatorul şi administratorul companiei este domnul Florin Maria, cu o experienţă de peste 14 ani în domeniul pardoselilor elicopterizate. Obiectul principal de activitate este executare platformelor betonate şi a pardoselilor elicopterizate, tratate cu cuarţ. Pe lângă acestea, există şi alte două direcţii de dezvoltare ale companiei: renovarea şi recondiţionarea oricărui tip de beton, realizat cu ajutorul tehnologie HTC şi un departament special pentru servicii în domeniul curăţeniei.

Curăţenia este un domeniu foarte solicitant din punct de vedere tehnic, deoarece sunt necesare echipamente performante care să respecte ultimele normative, dintr-un domeniu tot mai strict. Astfel, compania a început această activitate prin achiziţionarea sculelor şi detergenţilor de calitate. În momentul de faţă se situează printre poziţiile de top din acest domeniu, în oraşul Buzău. „Toţi clienţii pe care i-am contractat de când am început să dezvoltăm acest segment, încă sunt clienţii noştri şi astăzi” declară domnul Florin Maria, Administrator Ital Valsania Srl.

În momentul de faţă echipa Ital Valsania numără aproximativ 40 de angajaţi. Acoperirea segmentului de curăţenie este concentrată în mare parte în judeţul Buzău. Ca noutate, începând cu anul 2013 aceasta va fi extinsă şi la nivel naţional.

 

Pardoseli elicopterizate

Compania execută orice fel de platformă betonată, drumuri rutiere, pardoseli cu cuarţ sau fără, în diferite moduri de şlefuire. De asemenea există şi garanţie pentru lucrările efectuate, în special pentru exfolierea cuarţului. Aceasta se acordă, în funcţie de perioada contractuală, timp de un an sau doi.

„Este mult mai eficient şi convenabil pentru o companie mare să subcontracteze serviciul de elicopterizare pe care noi îl oferim, decât să îşi blocheze banii în utilaje care nu sunt folosite foarte des” explică domnul Florin Maria.

Flota companiei include şapte maşini de şlefuit profesionale, trei dintre acestea fiind duble. Anul trecut au fost achiziţionate două noi maşini de şlefuit. Cu aceste echipamente în dotare se pot şlefui până la un maximum de 1.500 mp de beton zilnic.

Foarte importantă în acest domeniu este experienţa de lucru, având în vedere că avem de-a face cu lucrări de finisaje. Domnul Florin Maria are peste 14 ani experienţă şi deţine chiar şi o diplomă pentru utilizarea utilajelor de şlefuit, obţinută în urma unor cursuri organizate în Suedia, la Academia producătorului HTC. De asemenea, şi operatorii utilajelor au o foarte mare experienţă în şlefuirea betonului.

Strategia de succes a companiei pentru anii de criză financiară, ani în care a fost resimţită foarte puternic în domeniul construcţiilor, a constat în direcţionarea activităţii şi către lucrări de mică amploare, astfel reuşind să menţină forţa de muncă fără a face compromisuri. În anul 2010 au fost făcute chiar angajări pentru segmentul de curăţenie.

Începând cu anul 2011 a fost resimţită o creştere în domeniul de pardoselilor elicopterizate. În acelaşi an a fost achiziţionat şi un utilaj marca HTC, ce poate recondiţiona orice tip de beton. În alte cuvinte, pornind de la un simplu beton, acesta poate fi făcut să strălucească precum marmura. Tot atunci a fost lansat şi cel de-al treilea segment de activitate, cel de montat pavele.

În viitor, compania va achiziţionarea şi alte utilaje marca HTC, de dimensiuni mai mari. În flota actuală există utilaje de maxim de 650 mm diametru, dorindu-se extinderea către 800 mm.

„Este o tehnică revoluţionară pentru piaţa din România. Înainte, când cineva deţinea un beton de calitate dar care nu se exfolia, ci avea doar mici denivelări spre exemplu, era recomandat turnarea unui alt strat de beton peste cel vechi, în special pentru a fi introdus cuarţul. Acum, poate fi recondiţionat acelaşi tip de beton, cu ajutorul utilajului HTC, fără a turna un nou strat, evitându-se astfel problemele cu cota de nivel, deoarece pot exista uşi sau rampe la nivelul pardoselii„ afirmă domnul Florin Maria.

Această tehnologie practic transformă o pardoseală veche, cu un aspect inestetic într-una plină de strălucire şi fără imperfecţiuni. Pardoselile murdare, de culoare gri sunt transformate în pardoseli strălucitoare, uşor de curăţat şi

durabile. Tehnica este pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă. Maşinile şi segmenţii diamantaţi HTC şlefuiesc şi lustruiesc pardoselile din beton pentru a îndepărta stratul superficial şi a expune betonul mai rezistent.

 

Patru concepte de şlefuire

Soluţia HTC Superfloor™ este disponibilă sub forma a patru concepte: Platinum, Gold, Silver şi Bronze.

PLATINUM – este suprafaţa cea mai strălucitoare, are cele mai multe faze de şlefuire, dar finalul merită, pentru că va fi o pardoseală rezistentă şi strălucitoare.

GOLD – nu trebuie şlefuită atât de adânc comparativ cu metoda Platinum. Apare structura betonului, dar nu în mod uniform, însă rezultatul va fi şi în acest caz o pardoseală rezistentă şi lucioasă.

SILVER – se şlefuieşte pardoseala ca şi la Platinum, dar aceasta nu este şi lustruită. Această metodă este perfectă dacă dorim să avem o pardoseală cu suprafaţă mată.

BRONZE este conceptul cu cel mai mic număr de etape de şlefuire şi lustruire. Acest concept nu implică expunerea structurii betonului. În schimb, stratul superior al şapei este şlefuit, dar nu îndepărtat. Acest proces creează o şapă mai rezistentă cu un aspect lucios.

Clienţii principali ai companiei sunt antreprenorii generali din construcţii care necesită şlefuirea pardoselilor. Spre exemplu, perioada de construcţie a unei hale de 1.000 mp poate dura până la şase luni. Elicopterizarea betonului se face în schimb foarte rapid, această suprafaţă putând fi cu uşurinţă realizată într-o zi. Compania Ital Valsania realizează şi demonstraţii practice la clienţi pentru partea de şlefuire pardoseli, oriunde în ţară, la cerere.

 

Ca noutate, Ital Valsania oferă şi pad-urile TWISTER HTC, care permit curăţarea şi redarea strălucirii pardoselilor, folosindu-se doar apă, fără detergenţi – o nouă metodă ecologică pentru pardoselile din granit, marmură, linoleum, etc.

 

SC. ITAL VALSANIA SRL.

Adresa : Buzau, Str Molidului , Nr 6 Bis

Tel.: 0760 266 060 ; 0760 266 188

Fax : 0338 111 828

contact@pardoseli-elicopterizate.ro

www.pardoseli-elicopterizate.ro

www.profudecuratenie.ro

www.super-floor.ro