EUROPA DE EST PROGRESEAZA RAPID IN AUTOMATIZAREA INDUSTRIALA

Nivelul de automatizare este în continuare diversificat în Europa, însă țările din estul continentului continuă să reducă din decalajul față de Occident. Roboții colaborativi se numără printre cele mai interesante tendințe în automatizarea fabricilor.

FANUC se așteaptă la o creștere semnificativă în regiune

În timp ce temerile legate de recesiune, divergențele comerciale și Brexit-ul încetinesc investițiile în automatizări în unele părți ale Europei de Vest, țările din Europa de Est mențin un ritm ridicat în dezvoltarea automatizării industriale. „În prima jumătate a anului fiscal curent, volumul comenzilor noastre în toată Europa a crescut cu un procent de două cifre și ne așteptăm ca extinderea să continue, deși ar putea încetini un pic”, spune Shinichi Tanzawa, Președinte și CEO al FANUC Europe Corporation.

FANUC este una dintre cele mai importante companii de automatizare a fabricilor, având instalați peste 550.000 de roboți, 4 milioane de controlere CNC și 19 milioane de servomotoare în întreaga lume. Compania are 263 de locații care deservesc 108 de țări și are peste 7000 de angajați. În Europa, FANUC are 22 de entități și aproximativ 1.400 de angajați.

Scăderea ratei șomajului, creșterea costurilor cu forța de muncă și disponibilitatea țărilor de a promova o mai bună eficiență în industriile lor producătoare au contribuit la creșterea cererii de roboți industriali în Europa de Est. Multe companii internaționale, în special în industria automobilelor și furnizorii acestora, dar și în industriile legate de consumatori, au contribuit, de asemenea, la îmbunătățirea nivelului de robotizare în Europa de Est. Acum, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) le urmează exemplul.

„Nivelul de automatizare este încă foarte diferit în Europa”, spune Tanzawa. „Dar am văzut o puternică recuperare în țări precum Slovacia, Polonia sau Rusia, care va continua, probabil, pentru viitorul apropiat.” Alte piețe, cum ar fi Republica Cehă sau Turcia, au înregistrat o creștere rapidă în ultimii ani. Dar cel puțin pe termen scurt, creșterea automatizării ar putea încetini puțin. După creșterea rapidă a vânzărilor de roboți în 2017, incertitudinile în relațiile comerciale internaționale, schimbările din industria automobilelor și variațiile valutare pot încetini creșterea automatizării în unele țări și industrii.

Printre cele mai interesante tendințe de pe întreg continentul european se numără roboții colaborativi (Coboții). În timp ce în Europa de Vest, marii producători internaționali au experimentat de câțiva ani roboții colaborativi în producția lor, acum tehnologia devine mai răspândită în mai multe industrii. „Avem din ce în ce mai multă cerere din partea companiilor mici și mijlocii, chiar și de la companii care nu au folosit roboți în producție, în trecut”, spune Tanzawa.

În timp ce o mână de producători de roboți se află în competiție pe piața Coboți, FANUC se mândrește cu cea mai largă și mai fiabilă gamă de modele de roboți colaborativi – de la micul CR-4iA care se poate ocupa de încărcături de până la 4 kg și până la CR-35iA care poate ridica încărcături de până la 35 kg pentru a ajuta lucrătorii să execute sarcini grele de ridicare şi nu au  nevoie de echipamente de siguranță speciale, cum ar fi gardurile de protecție. „Interesul față de roboții colaborativi este o tendință comună în toată Europa”, spune Tanzawa.

Multe țări din Europa de Est au un nivel foarte redus de robotizare. Chiar și companiile industriale, uneori, nu înțeleg pe deplin avantajele automatizării, deoarece până de curând a existat o mână ieftină de lucru disponibilă. „Asta s-a schimbat”, spune Tanzawa. Ratele de ocupare a forței de muncă au crescut în tandem cu costurile forței de muncă, iar lipsa muncitorilor calificați a devenit o durere de cap pentru multe companii de producție.

În timp ce robotizarea a contribuit la acoperirea parțială a deficitului de lucrători calificați, acum lipsa specialiștilor începe să blocheze procesul automatizării. Tanzawa: „În majoritatea țărilor europene pe care le acoperim, vedem o lipsă de programatori și ingineri de roboți. Acest lucru împiedică companiile să-și automatizeze unitățile de producție în ritmul în care ar dori.’’

Pentru a depăși acest deficit și pentru a ajuta economiile din Europa să crească prin îmbunătățirea eficienței producției, educația în școli și universități va juca un rol important ”, spune Tanzawa. Pentru a ajuta la promovarea acestor abilități importante, FANUC s-a angajat într-un parteneriat global cu WorldSkills. WorldSkills este o competiţie internaţională de dezvoltare a abilităţilor care, de zeci de ani, promovează specialiştii. Împreună, cei doi parteneri intenționează să organizeze un campionat mondial pentru programarea roboților în orașul rus Kazan, în august 2019, ca un program pilot.