DAF XF105 – „FLEET TRUCK OF THE YEAR”

Camionul DAF XF105 Ate a fost votat „Fleet Truck of the Year” în cadrul „Motor Transport Awards 2013” din Londra, oferind DAF a cincea victorie în ultimii cinci ani. Daf a fost premiat la ceremonia oficială din Londra, la care au participat peste 1.600 de reprezentanţi de frunte din sectorul transporturilor. Premiile Motor Transport reprezintă unele dintre cele mai importante din industria transporturilor din Marea Britanie, iar Daf a ieşit câştigător de 17 ori.

Juriul format din operatori de transport a premiat camionul DAF XF105 datorită cabinei sale spaţioase, care au descris-o ca fiind „apreciată de şoferi” şi în special „ATe” (Advanced Transport efficieny) filozofie care oferă o excelentă eficienţă a consumului de combustibil. Juriul a comentat, de asemenea, şi asupra „pieselor şi service-ului Daf, în mod special Daf ITS, încă evaluat ca cel mai bun de pe piaţă”.

Imediat după ceremonie, Ray Asworth – Daf Trucks Managing Director a declarat: „Sunt încântat că în cadrul premierii juriul a recunoscut calităţile camionului XF105 ATe, acesta având costuri de întreţinere reduse şi o eficienţă ridicată a consumului de combustibil dar şi un confort ridicat pentru şofer. De asemenea, au fost recunoscute şi serviciile noastre extraordinare în materie de suport service oferite de reţeaua noastră globală de dealeri”.