CORNING, DE 15 ANI IN ROMANIA PRIN DATACOR

Compania sărbătorește în acest an 15 ani de la înființarea Datacor şi tot 15 ani de prezenţa Corning în România. Corning Inc. este o companie multinațională, fondată în 1851 în SUA, care are aproximativ 25.000 de angajați în toată lumea. Începând cu realizarea sticlei pentru becul Edison, continuând cu inventarea fibrei optice cu atenuare mică, Corning a influențat pozitiv, prin produsele dezvoltate, modul în care trăim.

Valorile care au dus Corning Optical Communications în rândul producătorilor de top de echipamente pasive de telecomunicații sunt calitatea, atât a produselor, cât şi a serviciilor, şi inovația. În acest sens, compania Corning a primit premiul Emmy în acest an pentru invenția fibrei optice cu atenuare scăzută în 1970. Premiul a fost oferit de către Naţional Academy of Television Arts and Sciences în cadrul evenimentului „68th Annual Technology & Engineering Emmy awards” în Las Vegas.

”Noi, Datacor, ne bucurăm să avem alături un partener precum Corning şi suntem încântaţi de premiul 2016 Distributor Award, pe care l-am primit în cadrul evenimentului Corning Channel Summit Barcelona.”, afirmă Cristian Beligan, Sales Manager Distribuție Datacor.

Corning continuă tradiţia inovaţiei cu soluţiile EDGE, primele soluţii preterminate de fibră optică pentru centrele de date, lansate pe piață în anul 2009. Astăzi, soluţiile EDGE se pot găsi în peste 50,000 de centre de date din lume și în peste 30 de ţări. EDGE oferă simplitate şi rapiditate în instalare, precum şi o densitate de porturi cu până la 100% mai mare decât produsele similare ale altor producători.

Studiile arată că vitezele până la 400G se vor baza fie pe soluţii de conectivitate cu 2 sau 8 fibre. EDGE8 este bazată pe arhitectura Base-8, oferind astfel suportul pentru transmisii de 40G, 100G sau chiar 400G.

 

Avantajele soluţiilor EDGE:

– Cea mai mare densitate de porturi

– Instalarea este „tool-less”

– Accesibilitate crescută

– Excelenta scalabilitate

– 400G Ready

 

Pentru mai multe informații accesați

www.datacor.ro sau contactați la adresa

cristian.bilegan@datacor.ro.