Bosch a încheiat anul fiscal 2018 cu vânzări consolidate în valoare de 2,1 miliarde de lei (452 de milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creștere de aproape nouă procente în comparație cu anul precedent. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au ajuns la 5,6 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) – reprezentând o creștere de 29 de procente față de anul anterior. „Afacerea Bosch în România s-a dezvoltat, din nou, foarte bine în 2018, în ciuda condiţiilor de piață pline de provocări din anul anterior”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România, la conferința anuală de presă a companiei din București. „În 2019, la 25 de ani de la deschiderea subsidiarei sale în România, Bosch continuă să își consolideze poziția solidă în țară, prin extinderea operațiunilor”, a adăugat Boldijar. „În plus, în acord cu valorile noastre de sustenabilitate și responsabilitate, am decis să înființăm Fundația Bosch România, care ne va oferi cadrul potrivit pentru a intensifica activitățile noastre caritabile și a fi mai aproape de beneficiari”, a spus Boldijar. Ţinând cont de provocările tot mai mari din mediul economic în 2019, compania se așteaptă la o creștere moderată în toate sectoarele de activitate din România în acest an.
Numărul angajaților Bosch din România a ajuns la aproximativ 7.800, la 31 decembrie 2018, reprezentând o creștere anuală de 19 procente. Este de așteptat ca acest număr să crească în 2019.
Bosch continuă investițiile în România
Bosch a investit în România aproximativ 555 de milioane de lei (aproximativ 120 milioane de euro) în 2018 – în special în dezvoltarea unităților de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj.
Fabrica de componente auto electronice din Jucu, județul Cluj, și-a mărit capacitatea cu o doua unitate de producție. Compania a investit aproximativ 45 de milioane de euro în noua hală de producție, care se întinde pe o suprafață de 43.400 de metri pătrați. În Cluj, Bosch produce, din 2013, printre alte produse auto electronice, unități de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple și asistență la condus, dar și sisteme electronice de siguranță, care sporesc siguranța rutieră și confortul șoferilor. De la deschiderea sa, fabrica Bosch din Cluj a livrat peste 150 de milioane de piese auto de înaltă calitate clienților internaționali.
De asemenea, unitatea de producție din Blaj a înregistrat o dezvoltare semnificativă în 2018, atât în ceea ce privește producția, cât și infrastructura. Datorită cererii mari, compania și-a crescut capacitatea de producție pentru componente auto de înaltă calitate, precum senzori de oxigen, componente pentru controlul transmisiei și senzori pentru emisiile de oxizi de azot. În plus, în acest an, Bosch va inaugura o nouă clădire de birouri și laboratoare, unde vor lucra aproximativ 250 de angajați. Tot în acest an, fabrica şi-a relocat depozitul într-un nou centru logistic cu o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați. Ca o recunoaștere a produselor sale de înaltă calitate, fabrica din Blaj va deveni unitatea de producţie coordonatoare Bosch la nivel global pentru producția senzorilor de detonație, începând din anul 2020. Motoarele prevăzute cu senzori de detonație pot reduce consumul de carburant și cresc momentul motor. În plus, fabrica din Blaj a început un parteneriat de formare profesională cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu”, asigurând sprijin financiar pentru atelierele de lucru și echipamentul necesar. Liceenii, care se vor specializa în mecanică și electrotehnică, vor efectua practica în cadrul fabricii Bosch.