Cu noul concept revoluţionar al echipamentelor de sudare MIG/MAG TPS/i, Fronius deschide o nouă eră în domeniul sudării. Utilizatorii pot beneficia de echipamente cu opţiuni de adaptare individuală şi actualizare ulterioară, care se remarcă prin inteligenţă ridicată şi comunicare extinsă. Aceste echipamente sunt mai uşor de utilizat şi pot fi folosite universal, având o eficienţă aproape nelimitată.
Modelul TPS/i a fost regândit de la bază, îndeplinind deja cerinţele „Industriei 4.0” și ridicând tehnica sudării la un nou nivel de performanță. TPS/i nu mai este o simplă unealtă, este un partener de sudare care comunică pe multiple căi cu utilizatorul său.
Utilizatorii platformei TPS/i pot să își configureze echipamentele de sudare pentru nevoile individuale folosind componentele de hardware și software care le sunt necesare și, ulterior, să le modifice sau să adauge componente în funcție de necesități.
Uşor de actualizat
Actualizarea este foarte de simplă şi se realizează prin intermediul unui stick USB sau a unei conexiuni la Internet, pentru noi procedee de sudare, curbe caracteristice, aplicaţii, software intern etc.
De asemenea, funcţiile centrale ale TPS/i au fost reconcepute integral. Prin mărirea vitezei de procesare pot fi măsuraţi acum mai mulţi parametri de reglare. Astfel, procesul de sudare poate fi analizat acum în cel mai mic detaliu, deci controlat în mod optim.
SpeedNet
O magistrală HighSpeed asigură interconectarea între componente sistemului, iar comunicarea în sistem este de 200x mai rapidă
Pistoletul “cool” de sudare
Consumabilele şi componentele pistoletelor de sudare sunt adaptate perfect la puterea de sudare. Sistemul oferă precizie ridicată şi durată de viaţă maximă. La doar 1,5 minute după sudarea cu 500 A, duza de gaz poate fi schimbată fără mănuşă.
Noile funcţii, precum cea de stabilizare a pătrunderii sau a lungimii arcului electric, garantează un control considerabil mai mare asupra arcului electric. Ca urmare, la sudarea în mediu de gaz protector al oţelului, aluminiului şi ale oţelurilor înalte aliate, nu se formează stropi aproape deloc. O pătrundere constantă, fără crestături marginale, este garantată, iar utilizatorul poate suda mai rapid şi mai economic decât oricând.
În plus, funcţia de stabilizare a lungimii arcului electric menţine arcul electric scurt constant şi garantează astfel o pătrundere adâncă, fără crestărui marginale, la viteze de sudare mai mari. În funcţie de temperatura momentană a sârmei în momentul amorsării, TPS/i introduce o cantitate de energie mai mică sau mai mare, fapt ce conduce la o amorsare perfectă, reproductibilă.
Low Spatter Control: LSC
Cantitatea mult mai mică de stropi şi stabilitatea mai mare a procesului, în combinaţie cu noile funcţii de stabilizare, duc la rezultate excepţionale. Principiul LSC presupune că scurtcircuitul intervine la un nivel de curent relativ scăzut – spre deosebire de arcul electric scurt standard. Acest lucru garantează o reamorsare lină şi un proces de sudare stabil.
Pulse Multi Control: PMC
PMC este un arc electric în impulsuri modificat. Hardware-ul puternic permite o reacţie extrem de rapidă în timpul sudării, ceea ce face ca arcul electric să fie şi mai uşor de
controlat. Procedeul SynchroPulse îmbunătăţit, precum şi noile funcţii de stabilizare, simplifică acest procedeu de sudare, deja consacrat.
Echipamentele TPS/i sunt utilizate în ateliere şi industrie pentru aplicaţii manuale, automate şi robotizate pe oţel, tablă galvanizată, oţel CrNi şi aluminiu.
TPS/i sunt destinate:
-Industriei de automobile şi furnizorii acesteia
-Construcţiilor de maşini şi a vehiculelor feroviare
-Construcţiei de instalaţii chimice
-Construcţiei de echipamente
-Şantierelor navale, etc.