SUDAREA MANUALA WIG ACUM MAI SIMPLA CA NICIODATA

În dezvoltarea noilor aparate de sudare WIG manuală TransTig 170/210, Fronius s-a concentrat în totalitate pe beneficiile clientului. Cerința principală era un arc electric stabil, fără compromisuri. Frecvența de lucru mai mare a tehnologiei pe bază de invertor face posibilă această stabilitate, datorită sistemului de comandă foarte precis. Eficiența maximă a duratei active, puterii de ieșire și a tensiunii de alimentare de la rețea sunt alte rezultate ale acestei tehnici de proces optimizate.

Sudarea manuală WIG acum mai simplă ca niciodată

În dezvoltarea noilor aparate de sudare WIG manuală TransTig 170/210, Fronius s-a concentrat în totalitate pe beneficiile clientului. Cerința principală era un arc electric stabil, fără compromisuri. Frecvența de lucru mai mare a tehnologiei pe bază de invertor face posibilă această stabilitate, datorită sistemului de comandă foarte precis. Eficiența maximă a duratei active, puterii de ieșire și a tensiunii de alimentare de la rețea sunt alte rezultate ale acestei tehnici de proces optimizate.

30% toleranța tensiunii de alimentare de la rețea la putere de ieșire maximă

Oscilațiile de tensiune sau tensiunea de intrare prea redusă pot fi compensate optim de tehnologia pe bază de invertor, astfel încât să se asigure întotdeauna puterea maximă de ieșire. Acesta este un avantaj enorm în special în rețelele ecranate defectuos.

Corecția factorului de putere PFC (power factor correction)

PFC asigură consumul de curent sinusoidal și utilizează astfel în mod eficient puterea existentă: Se consumă din rețea doar puterea absolut necesară. Pe lângă această economisire de energie, permite astfel cabluri mai lungi de alimentare de la rețea, o compatibilitate îmbunătățită cu generatorul și curenți de sudare mai ridicați.

Cu Fuse Parameter sudorul poate seta curentul maxim absorbit de la rețea și astfel, se poate adapta la condițiile locale – în special pe șantiere, acolo unde se utilizează numeroase aparate.

Carcasă și suport intern robuste din plastic

Suportul intern este elementul central al structurii constructive a sursei de curent. Acesta menține toate componentele în poziție. La fel ca și carcasa, acesta este confecționat din plastic rezistent și este încercat la solicitări mecanice mult peste limitele inpuse de standard. Astfel, a fost obținută cea mai bună robustețe menținând totodată greutatea redusă.

Aparatele de sudare WIG TransTig 170 / 210 sunt dotate standard cu un filtru reutilizabil pentru praf/impurități. Astfel, componentele de putere din interiorul aparatelor rămân curate, fără impurități.

Funcțiile aparatului

Aparatele TransTig 170 / 210 compacte se remarcă printr-o comportare la sudare perfectă, întâlnită până acum doar la sistemele mai mari. De exemplu, TransTig 170 / 210 oferă un mod de funcționare extins la sudarea cu electrod învelit, inclusiv mod CEL, și numeroase funcții pentru WIG

Funcțiile pentru sudarea WIG sunt:

Amorsare Touch de înaltă frecvență: Dacă din cauza accesibilității limitate se utilizează pistolete de sudare fără tastă, atunci este necesară amorsarea Touch cu înaltă frecvență. Aparatul recunoaște atingerea piesei și amorsează arcul electric – după un timp prestabilit – exact în punctul dorit.

Test gaz: Reglare și verificare a debitului optim de gaz fără amorsarea arcului electric, respectiv pentru purjarea pachetului de furtunuri după o perioadă de staționare îndelungată.

Display multifuncțional: Volumul de funcții de pe panoul de operare a fost extins cu încă doi parametri suplimentari ”Puls” și ”TAC”.

Pistolet Up/Down: Cu ajutorul unui buton aflat pe mânerul pistoletului, curentul de sudare poate fi modificat liber și în timpul procesului de sudare.

Timp de pre-curgere / post-curgere gaz: În funcție de curentul de sudare setat, TransTig 170 / 210 calculează durata timpului de post-curgere gaz în mod automat.

Trigger mode off: La sfârșitul sudării, la o modificare specifică a lungimii arcului electric are loc deconectarea automată a curentului de sudare.

TAC – Funcția de heftuire / WIG PULS: Cu această funcție, aparatul simplifică heftuirea componentelor. Astfel, heftuirea se realizează de două ori mai repede – comparativ cu procedeul de sudare convențional.

Sudare în puncte și sudare intermitentă: Cu ajutorul modului de sudare în puncte, punctele de sudură pot fi aplicate la intervale egale. Cu un timp de pauză la intervale reglabile, acestea pot fi efectuate și ca sudare intermitentă.

Curent de reducere: Pentru a putea înlocui bagheta de sudare în timpul sudării sau pentru a suda peste un punct de heftuire, TransTig 170 / 210 are o funcție suplimentară Up-Slope și Down-Slope pentru reducerea curentului de sudare. Acesta poate fi redus, dar și mărit, în relație cu curentul principal. Curentul de redeucere se utilizează doar la sudarea WIG în 4 tacte.

Funcțiile pentru sudarea cu electrod învelit sunt:

Sudarea în impulsuri cu electrod asigură proprietăți îmbunătățite la sudare în poziții dificile precum și o capacitate mai ridicată de umplere a rosturilor. Este recomandat în special pentru îmbinările sudate vertical-ascendent.

Anti-Stick: La apariția unui scurtcircuit, sursa de curent este deconectată imediat.

Dinamică: La sudarea cu electrozi bazici cu transfer de material cu stropi mari și curent redus, pentru a evita lipirea electrodului, chiar imediat înainte de lipire aparatul mărește automat curentul de sudare pentru o fracțiune de secundă.

HotStart: Pentru a putea amorsa cu mai multă ușurință arcul electric, la amorsare curentul este crescut la sistemul de sudare pentru o fracțiune de secundă.

CEL: Aparatul dispune de o linie sinergică optimă pentru sudarea electrozilor celulozici.

Pe lângă tehnologia impresionantă, TransTig 170 / 210 convinge prin conceptul de operare practic, cu buton simplu de rotire și apăsare și afișaj funcțional sinoptic, luminat. Sistemele de sudare manuală de la Fronius sunt, de asemenea, rezistente la stropii de apă și astfel sunt adecvate pentru utilizarea în condiții dure, pe șantiere sau la montaj. În plus, după o perioadă de timp presetată, TransTig comută automat în modul standby, ceea ce reduce consumul de energie. Pentru aplicații hightech mobile de sudare, TransTig este alegerea ideală.