PARTENERUL IDEAL IN PRODUCTIE

Noul robot de mici dimensiuni CRX FANUC oferă fiabilitate maximă și siguranță, programare facilă și aplicații multiple.

Noua generație de roboți colaborativi de mici dimensiuni de la FANUC este deja aici! După prezentarea primelor prototipuri ale CRX-10iA la expoziția IREX din Tokyo, în decembrie 2019, primele exemplare are noului robot sunt acum disponibile în Europa. Începând cu luna august, micul robot alb cu capacitate de încărcare de 10kg va fi instalat în zona de showroom din fiecare sediu de companie FANUC din Europa. Iar primele livrări către clienți vor fi lansate imediat după această perioadă. Beneficiile cheie ale modelului CRX-10iA sunt gradul ridicat de siguranță și ușurința utilizării.

Producătorul japonez FANUC a acordat atenție dezvoltării unui robot colaborativ sigur și ușor. Modelul CRX-10iA se oprește la cel mai mic contact cu o persoană. Dacă se lovește de un obstacol solid, robotul face o mișcare de retragere. Operatorii umani pot să manevreze prin împingere cele 3 axe ale robotului. Designul elegant și suplu asigură o bună protecție împotriva agățărilor și îl ajută să colaboreze bine cu lucrătorii din zona de producție. Robotul CRX-10iA deține certificarea de siguranță ISO 10218-1.

Viteză variabilă în funcție de modul ales

Pentru o flexibilitate maximă, acest robot poate funcționa în modul colaborativ, cu o viteză maximă de 1.000mm/s, sau în cel industrial cu viteză de până la 2.000mm/s. Schimbarea vitezei din modul colaborativ în cel industrial este recomandată, de exemplu, să se facă în intervalele de noapte sau de weekend, când robotul funcționează fără personal uman în apropiere. Modul curent de funcționare este anunțat printr-un sistem de lumini. Pe robot pot fi montați senzori suplimentari care să reducă automat viteza robotului atunci când detectează persoane în apropiere.

Ușurința cu care se folosește robotul CRX-10iA începe încă din faza de instalare. Robotul care cântărește 40kg și controlerul de 20kg se pot transporta cu mâna și amplasa convenabil. Noua interfață cu ecran tactil este gândită să ajute utilizatorul și include simboluri grafice și funcții de programare tip “drag and drop”. Acest lucru le permite inclusiv începătorilor să poată programa robotul în câțiva pași simpli. Pentru a învăța robotul ordinea dorită a mișcării, operatorul doar ghidează manual robotul și înregistrează pozițiile corespunzătoare. Utilizatorii experimentați pot înlocui noua interfață cu Teach pendant sau iPendant pentru o programare complexă.

Actualizări regulate de software

O altă caracteristică a noului robot este că softurile vor putea fi prelungite sau actualizate direct de către clienți. Pentru montarea graifărelor, a senzorilor sau a camerelor video, FANUC pune la dispoziție kituri de software pentru conectarea la accesorii terțe.

Robotul CRX-10iA respectă cel mai înalte standarde de fiabilitate. De exemplu, standardul IP67 de funcționare normală în medii industriale cu umiditate ridicată. Sau protecția împotriva celor mai fine particule de praf nu este o problemă. Atât controlerul, cât și tableta de operare sunt protejate în mediile de producție.

Opt ani fără intervenție service

Durata de funcționare a lui CRX-10iA fără necesitatea intervenție service este impresionantă. Promisiunea FANUC către clienții săi este că durata de funcționare medie fără intervenție service la acest robot este de opt ani. În tot acest interval de timp, în condiții de utilizare corectă, motoarele, reductoarele, cablurile și lubrifianții nu trebuie înlocuite. Pentru clienți, aceasta se traduce printr-un cost total al proprietății redus și opriri neașteptate ale producției reduse la minim. În situația în care apar defecțiuni, de exemplu datorită unor probleme de programare, componentele se pot înlocui ușor prin desfacerea rapidă a carcasei.

FANUC asigură aceleași standarde de suport pentru clienți pentru modelul CRX ca și pentru roboții industriali, cei galbeni. Două dintre atuurile companiei, “mentenanță pe toată durata de viață a produsului” și “Service First”, înseamnă că FANUC deține stocuri de piese de schimb suficient de îndelungate pentru a putea asista clienții atât timp cât echipamentele sunt în folosință. Rețeaua de service și suport internațional acoperă 264 de locații în 108 țări.

Robotul CRX-10iA vine în două versiuni: modelul standard cu o anvergură de 1.249mm și modelul extins cu anvergură de 1.418mm. Modelul cu brațul mai lung este astfel construit încât să își poată răsuci brațul deasupra bazei. Această caracteristică îi permite să poată prelua obiecte direct din fața sa, de exemplu, și să le amplaseze în spatele său printr-o mișcare în linie dreaptă. Pe lângă aplicațiile de paletizare, robotul CRX-10iA este ideal pentru o gamă largă de aplicații, precum înfiletare, sudare, preluare de piese de pe banda rulantă, depozitarea lor în cutii sau plasare și preluare unor piese de pe mașini unelte.

Oricine dorește să vadă în funcțiune toate aceste beneficii ale robotului CRX o va putea face în următoarele săptămâni, atunci când primele exemplare vor fi disponibile în toate showroom-urile FANUC din Europa.