CUM SPRIJINÃ TME MENTENANTA ÎN PARCURILE DE UTILAJE?

Funcţionarea eficientă a parcului de utilaje depinde de efectuarea cu regularitate a operaţiunilor de întreţinere şi de eliminarea cu succes a defectelor. Acestea din urmă depind, la rândul lor, de disponibilitatea componentelor care trebuie înlocuite. Dar nu numai. Conceptul de mentenanţă include şi scule, instrumente de măsură, precum şi întregi sisteme de control. Cu ajutorul acestora din urmă poate fi localizat locul avariei şi poate fi prevăzută chiar şi apariţia acesteia. Astfel, tehnicienii de service pot contracara eficient uzura maşinilor chiar din etapa de întreţinere.

La TME înţelegem perfect cât este de importantă o distribuţie eficientă a componentelor pentru service, de aceea oferim clienţilor suport tehnic şi o ofertă bogată de articole disponibile imediat din depozit. Toate produsele care sunt necesare într-un parc de utilaje modern pot fi comandate în mod comod din catalogul nostru. Clienţii noştri pot fi siguri că piesa, senzorul sau subansamblul le vor fi expediate cât mai repede posibil. Timpul de livrare se poate situa chiar între 10 şi 20 de ore.

Atât oferta în sine, cât şi sistemul de comenzi TME ne permite să oferim suport clienţilor care, în câmpul de mentenanţă, aleg modul de exploatare cunoscut, prescurtat, ca TPM (din engleză  – Total Productive Maintenance). Aplicând această metodă, continuitatea producţiei este asigurată datorită monitorizării detaliate a funcţionării tuturor elementelor şi subansamblurilor liniei de producţie. În loc să schimbe piesele defecte, tehnicienii de service tind să înlocuiască mai devreme toate elementele care ar putea suferi avarii. Mai mult, acest mod de gestionare poate fi eficientizat, prin interconectarea sistemelor de comenzi ale clientului şi distribuitorului. Astfel, este exclusă etapa comandării „de mână” a pieselor dorite. TME oferă acest serviciu. Clienţii noştri pot conta pe faptul că elementele necesare vor ajunge la firma lor la timp şi pot monitoriza stocurile din depozit şi termenele de livrare care sunt prezentate pe site-ul nostru în timp real. 

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre menţinerea continuităţii producţiei, citiţi – Cum să asigurăm o durată maximă de funcţionare a echipamentelor?

Automatizări

Secţiunea de automatizări din catalogul TME oferă componentele necesare, la cea mai înaltă calitate. Include toate tipurile de senzori şi traductoare, precum şi o gamă bogată de elemente destinate controlului maşinilor. În afara elementelor de bază precum termostate, senzori fotoelectrici şi inductivi sau componente legate de reglarea presiunii, la secţiunea de automatizări vă puteţi aproviziona cu elemente pentru reţelele industriale, dar şi cu echipamente pentru controlul motoarelor, precum: invertoare, servo controlere şi controlere pentru motoare pas cu pas. Experţii noştri se ocupă în permanenţă de oferta extinsă de relee de timp, de supraveghere şi programabile de înaltă clasă. Este şi locul în care oferim produse legate direct de securitatea lucrătorilor, precum: semnalizatoare industriale sau întrerupătoare de siguranţă. În ultimul timp, în secţiunea de automatizări putem găsi şi mici elemente indispensabile în operaţiunile de întreţinere a maşinilor, de exemplu limitatoare de cursă sau senzori reed. 

Elemente de protecţie pentru instalaţii

În cazul automatizărilor care nu presupun întreţinere, proiectanţii şi tehnicienii de service trebuie să protejeze cu precizie maşinile şi instalaţiile. Datorită standardizării avansate a elementelor de protecţie pentru instalaţii, TME oferă o gamă largă de echipamente universale de acest tip. Este vorba, în primul rând, de întrerupătoare diferenţiale şi automate de la cei mai buni producători. Dar şi de dispozitive de protecție împotriva supratensiunii şi întrerupătoare pentru motoare. Pentru toate articolele mai sus menţionate asigurăm o bogată ofertă de accesorii pentru instalaţii, de exemplu carcase aparente sau contacte auxiliare. Catalogul TME include și o selecție de siguranțe industriale în formate populare (cilindrice, NH, D etc.), de medie și înaltă tensiune. Curenții lor nominali ating 2kA. Pentru aceste produse, furnizăm o gamă de prize pentru siguranțe (montate pe panou, pe cablu sau pe PCB), precum și adaptoare pentru plasarea cartușelor pe o șină DIN.

Relee şi contactoare

Şi în această secţiune articolele legate de automatizările industriale reprezintă o mare parte a ofertei. Acestea sunt, desigur, module de contactoare şi elemente pentru acestea (de exemplu, contacte auxiliare). De asemenea, menţinem în depozit stocuri consistente de relee electromagnetice (inclusiv: de interfaţă, montate pe şină DIN) dedicate industriei.

Transformatoare

Ştim prea bine că multe dintre avariile maşinilor sunt cauzate de defecţiuni ale circuitului de alimentare. În echipamentele în care mişcarea depinde de o sursă stabilă de curent AC, inima alimentării rămâne, de mai bine de un secol, transformatorul. Transformatoarele reprezintă un sortiment separat, dar foarte diversificat. De aceea, departamentul TME responsabil pentru elementele inductive se străduieşte ca beneficiarii să aibă acces la o gamă cât mai largă de subsansambluri gata de utilizare. Este vorba de transformatoare încapsulate, toroidale, de protecţie, precum şi prevăzute cu elemente de fixare corespunzătoare, dar şi de elemente constructive (miezuri, carcase pentru transformatoare, sârme de bobinaj şi alte accesorii). 

Conectori, cabluri, întrerupătoare şi componente mici

În cazul lucrărilor de service, foarte adesea se verifică proverbul „diavolul zace întotdeauna în detalii”. Funcţionarea în bune condiţii a maşinilor şi liniilor de producţie depinde de calitatea fiecărui contact şi a fiecărui conductor. De aceea, întotdeauna recomandăm clienţilor noştri să utilizeze conectori şi cabluri provenite de la producători verificaţi, de marcă. Este vorba, în primul rând, de conectorii HD (adică „heavy duty”) sau de semnal şi de cablurile folosite pentru realizarea reţelelor industriale, dar şi de cabluri cu un singur conductor şi cele mai mici accesorii, precum întrerupătoare şi lămpi de control. Sortimentul TME în aceste domenii cuprinde zeci de mii de produse. Doar oferta de mufe şi socluri industriale reprezintă mii de conectori standard şi nestandard, utilizaţi în maşini în întreaga lume.

Aparate de măsură

Un element indispensabil al lucrărilor de întreţinere şi service este efectuarea de măsurători. Aparatele de măsură folosite în parcurile de utilaje trebuie să se distingă prin precizie, dar şi prin confortul utilizării şi durabilitate (relativ la condiţiile de lucru). TME oferă o gamă largă de instrumente (printre altele aparate de măsură şi osciloscoape) de laborator, dar nu lipsesc nici echipamentele de măsură destinate lucrului pe teren. Este vorba, printre altele, de multimetre, cleşti de măsurare, testere şi aparate de măsură pentru instalaţii electrice. În catalog putem găsi şi osciloscoape portabile, camere de inspecţie, boroscoape, dar şi accesorii precum: sonde de înaltă tensiune, genţi sau sonde de măsurare magnetice. La inspecţiile din parcurile de utilaje vor fi necesare şi alte aparate de măsură disponibile la TME, precum tahometre sau decibelmetre.

Scule

Munca oricărui tehnician de întreţinere sau service depinde de calitatea sculelor pe care le foloseşte. Depunem toate eforturile pentru ca uneltele cumpărate de la TME să se distingă întotdeauna prin durabilitate şi confortul utilizării. Acest lucru este valabil atât pentru sculele utilizate în lucrările asupra maşinii, precum cleşti multifuncţionali sau clești dezizolatori, precum şi pentru cele folosite în atelier sau în lucrările de reparaţii, de exemplu burghie. Seturi de chei, de capete de şurubelniţă, şurubelniţe, precum şi instrumente de măsurare şi multe alte articole.

Text elaborat de Transfer Multisort Elektronik Sp. z o.o.

http://www.tme.eu/ro/pages/library-articles/41419/Cum-sprijina-TME-mentenanta-in-parcurile-de-utilaje