Unul dintre cele mai eficiente centre de date din lume tocmai a devenit mai ecologic, datorită tehnologiilor Vertiv de gestionare a energiei termice. Vertiv și furnizorul de colocație norvegian Green Mountain au implementat tehnologii de ultimă generație pentru a spori în continuare eficiența și sustenabilitatea centrului de date, care era deja printre cele mai ecologice din lume.
Situat într-o fostă locație a NATO, ce a fost sculptată într-un munte, centrul de date DC1-Stavanger funcționează cu hidroenergie 100% regenerabilă și este răcit cu apă provenită din fiord, ceea ce îi asigură o temperatură constantă de 8°C pe tot parcursul anului. Locația unică oferă un avantaj imens în exploatarea surselor de energie regenerabile și minimizarea utilizării echipamentelor de răcire pentru operațiuni cu emisii de CO2 aproape de zero. Cu toate acestea, la fel ca toate centrele de date, pentru a menține un timp de funcționare optim, necesită surse de alimentare neîntreruptibilă (UPS) și sisteme de management termic.
„Sustenabilitatea se regăsește în tot ceea ce facem și este un aspect pe care îl avem în vedere ori de câte ori construim noi centre de colocație cu noi caracteristici,” a spus Alexander de Flon Rønning, design and product manager la Green Mountain. „Toți clienții pot vedea de unde ne obținem energia. Este un diferențiator cheie pentru noi.”
Giordano Albertazzi, președintele Vertiv pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), a declarat: “Pactul pentru Neutralitatea Climatică a Centrelor de Date, semnat de principalii operatori europeni de cloud și centre de date, reprezintă cel mai recent angajament al industriei centrelor de date de a-și reduce amprenta asupra mediului. O tranziție eficientă către un viitor digital și sustenabil presupune atât dezvoltarea unor noi locații de ultimă generație pentru centrele de date, cât și actualizarea celor existente, astfel încât să poată fi utilizate cele mai noi și mai eficiente tehnologii. Vertiv este mândru că poate sprijini acest efort.”
După cercetări aprofundate, directorii Green Mountain au vizitat Centrele de Experiență pentru Clienți Vertiv din Italia pentru a vedea în acțiune tehnologiile Vertiv și pentru a testa performanțele în condiții de vârf. Ca rezultat, Green Mountain a ales unitățile perimetrale de înaltă eficiență pentru răcirea apei, Vertiv™ Liebert® PCW, la o capacitate totală de răcire instalată de 5 MW. Liebert PCW oferă standarde ridicate de eficiență datorită combinației dintre cele mai noi tehnologii și un design intern care optimizează aerodinamica tuturor componentelor interne. Vertiv a fost, de asemenea, ales ca furnizor de sisteme UPS pentru un alt proiect, ce se desfășoară în paralel, oferind mai multe sisteme UPS Liebert® EXL S1, cu baterii de rezervă litiu-ion, o alternativă cu o durată de funcționare mai mare față de sistemele tradiționale de baterii VRLA.
„Pentru Green Mountain, sustenabilitatea produselor și a furnizorilor este un factor cheie pentru achiziționarea de echipamente noi. Tehnologiile Vertiv sunt cele mai eficiente din punct de vedere energetic pe care eu le-am văzut, acest lucru ducând la îmbunătățirea sustenabilității din compania noastră, care are deja un rating extrem de ridicat,” spune de Flon Rønning. Mai mult, sistemele Vertiv sunt extrem de compacte. „Având în vedere că centrul nostru de date este sculptat într-un munte, nu avem camere suplimentare,” a continuat de Flon Rønning. „Nu am putut explora mai mult din munte pentru a crea un spațiu mai mare pentru echipamentele centrelor de date.”