TransSteel 2200 este noul echipament compact de sudare de la Fronius oferit ca soluţie 3 în 1. Este o sursă de curent monofazată, pe bază de invertor, care poate fi folosită pentru sudarea manuală cu electrod învelit, MIG/MAG şi WIG. TransSteel 2200 se caracterizează prin ușurința în utilizare, robustețe și fiabilitate pe termen lung și, cântărind doar 15 kg, este una dintre cele mai ușoare surse de curent pentru sudare manuală de pe piaţă.
Eficienţă energetică
PFC (Power Factor Correction) modelează evoluţia curentului de intrare astfel încât să aibă o formă aproape sinusoidală, iar puterea disponibilă este utilizată în mod eficient (puterea reactivă este mică până la aproape deloc).
Datorită corecţiei factorului de putere este posibilă utilizarea de cabluri de alimentare extrem de lungi, cu pierderi minime şi se asigură o compatibilitate ridicată cu generatoarele de curent. Raza de acțiune a sudorul se extinde foarte mult, solicitarea cablurilor fiind mai mică.
Sudarea cu TransSteel 2200 este foarte stabilă chiar şi în timpul fluctuațiilor de tensiune.
TransSteel 2200 înseamnă MultiProcedeu
MIG/MAG
– proprietăți perfecte la sudare;
– funcții sinergice pentru o operare simplă;
– sudare intermitentă.
WIG
– compatibil cu pistolete de sudare WIG U/D;
– electrovalvă de gaz suplimentară;
– funcție de heftuire TAC şi TIG Pulse.
MMA
– arc electric stabil;
– proprietăți perfecte la amorsare datorită tensiunii de mers în gol de 90 V;
– consum de energie redus.
Flexibilitate şi uşurinţă în utilizare
Versatilul TransSteel 2200 poate fi utilizat cu bobine de sârmă de 1 kg sau 5 kg. Are incorporată o placă motor complet nouă cu două role, care asigură un avans constant şi uniform al sârmei. Cutia cu consumabile integrată în carcasă asigură posibilitatea utilizării aparatului pentru aproape orice aplicaţie, având oricând la dispoziţie consumabilele necesare.
La sudarea MIG/MAG, cu TransSteel 2200 realizează în 3 paşi sudura perfectă: se selectează materialul şi diametrul sârmei, se selectează gazul de protecție, iar apoi se începe sudarea.