Un drum umed și o manevră bruscă de evitare: a existat un timp când o astfel de situație se sfârșea frecvent într-un șanț sau într-o barieră de circulație, și nu rareori cu decedați sau accidente grave. În urmă cu aproape 25 de ani, a fost oferit în sfârșit un remediu sub forma unei invenții de pionierat – programul de stabilitate electronică ESP®, pe care Bosch și Daimler-Benz l-au lansat pentru prima oară la autovehiculele Clasa S în 1995. De atunci, ESP® menține autovehiculele în siguranță pe traseu, chiar și în situații critice. Cercetătorii Bosch în domeniul accidentelor estimează că, doar în UE, sistemul antiderapare a salvat aproximativ 15.000 de vieți în ultimii 25 de ani și, de asemenea, a prevenit aproape jumătate de milion de accidente cu implicarea vătămărilor corporale.
Împreună cu centura de siguranță și airbagul, ESP® este unul dintre cei mai importanți salvatori ai vieții din cadrul unui autovehicul. „Dezvoltarea programului de stabilitate electronică a fost o etapă importantă pe calea către «viziunea noastră zero», de eliminare a accidentelor rutiere fatale”, a declarat Harald Kroeger, membru în consiliul de administrație Bosch. „ESP® reprezintă o exemplificare excepțională a ceea ce înseamnă pentru noi „Tehnică pentru o viață.” Deși datează din 1995, inovația nu poartă în niciun fel amprenta timpului: Bosch și-a îmbunătățit continuu sistemul antiderapare și a produs până în prezent peste 250 de milioane de sisteme ESP®. Autovehiculele moderne sunt de neconceput fără acest înger păzitor electronic. La nivel mondial, 82 de procente din numărul total al autovehiculele noi sunt echipate cu sistemul ESP®. În 2016, acest procent era de 64%.
ESP® poate preveni până la 80% din totalul accidentelor produse din cauza derapării
Mai ales atunci când drumurile sunt umede sau înghețate, când în fața autovehiculelor apar obstacole neașteptate, cum ar fi animalele de pe șosea, și, de asemenea, atunci când este luat prea rapid un viraj, intervine programul electronic de stabilitate. Cu sistemul ESP® la bord pot fi prevenite până la 80% din totalul accidentelor produse din cauza derapării. Acesta combină funcțiile sistemului antiblocare la frânare ABS și ale sistemul de control al tracțiunii TCS, dar poate face mult mai mult. În același timp, detectează mișcările de derapare ale autovehiculului și le contracarează în mod activ.
Sistemul antiderapare utilizează informații despre dinamica autovehiculului pentru a detecta dacă acesta se îndreaptă în direcția în care conduce șoferul. ESP® intervine în momentul în care există o discrepanță între acești doi factori. Poate părea simplu, dar în realitate este un proces complex. Senzorii inteligenți ajută la compararea între unghiul direcției și traiectoria autovehiculului de 25 de ori pe secundă. Dacă există divergențe între acestea, ESP® reduce cuplul generat de motor și frânează roțile în mod individual. În acest fel, sistemul îl ajută pe șofer să împiedice autovehiculul să se desprindă sau să derapeze – împiedicând în mod eficient multe accidente încă din start.