ROSEMOR LIVREAZA CU SUCCES ECHIPAMENTE IN INTREAGA LUME

Compania Rosemor, un producător britanic de echipamente inovatoare de curățare a scărilor rulante și a benzilor transportoare, distribuie întreaga sa gamă de echipamente în întreaga lume. În unele țări distribuția se realizează cu ajutorul companiilor autorizate ori echipamentele sunt vândute direct către clienții finali. Recent, compania a intrat și în piața din România, o piață în creștere pentru acest gen de echipamente.

Scările rulante reprezintă de obicei unul dintre elementele principale pentru formarea primei impresii atunci când intram într-o clădire, fie că vorbim de un mall, metrou sau aeroport. Acestea reprezintă părți foarte importante și unele dintre cele mai folosite din cadrul acestor clădiri. De aceea, trebuie să funcționeze într-un ritm neîntrerupt. Pentru a reuși acest lucru este necesară o mentenanță periodică dar și curățarea lor regulată, având în vedere expunerea către un grad de murdărie înalt. Astfel, sunt necesare echipamente cu tehnologii inovatoare precum cele produse de Rosemor, care vor crește în timp viața scărilor rulante sau a benzilor transportoare și vor îmbunătăți eficiența cu care acestea sunt curățate, sporind chiar și confortul operatorilor cât și oamenilor care le păși pe acestea.

rosemor text1

Rosemor se concentrează pe furnizarea celor mai bune soluții pentru curățarea scărilor rulante și a benzilor transportoare. Echipamentele sunt distribuite la nivel mondial, direct sau printr-o rețea de distribuitori autorizați. Principalii clienți finali sunt: aeroporturi, centre comerciale, căi ferate, metrou, clădiri de birouri și importante companii de curățenie.

Rosemor a aliniat recent patru generații diferite de echipamente folosite de clienții din întreaga lume, în atelierele companiei. Acest lucru arată foarte bine cei 16 ani de inovaţii şi dezvoltare tehnică în domeniul echipamentelor

profesionale de curățare a scărilor rulante. Echipamentul „Alta 20”, construit în anul 2000, reprezintă modelul original Rosemor adus de la Tennant, acesta fiind cunoscut și sub numele Rotomac 300. Panoul de control şi multe alte caracteristici importante au fost modernizate, astfel a fost dezvoltat modelul următor: Rotomac 330, cu aproximativ cinci ani mai târziu.

Maşina a fost adaptată pentru a fi mai rapidă şi mult mai eficientă, numărul periilor crescând de la 6 la 11. Astfel, s-a ajuns la modelul Rotomac 360, în anul 2013 și în cele din urmă, cel mai nou model, ET15B cu 15 perii şi cu o baterie de rezervă la bord. Cel mai recent model include o opţiune de conectare a ataşamentului T10 pentru a activa o curăţare rapidă a parții orizontale a scărilor rulante sau a benzilor rapide rulante folosind rezervoarele de la modelul ET15B, dar şi sursa de alimentare. Astfel, se salvează spaţiul de stocare, iar costurile de operare se reduc.

rosemor text2

Cea mai veche maşină a fost acum îmbunătăţită şi este ca nouă. Aceasta a fost transformată astfel încât să includă caracteristicile şi componentele electronice ale celui mai nou model. Maşinile sunt construite folosindu-se numai materiale durabile şi de înaltă calitate împreună cu o inginerie de înaltă precizie, astfel, această maşină poate acum efectua lucrări de calitate pentru un timp îndelungat.

Noul model – T10i a fost conceput pentru clienţii care execută operațiuni de curăţare adâncă, doar a părții orizontale a scărilor rulante ori a benzilor rapide rulante.

 

www.rosemor com. / .net / .ru / .ro