PLATFORMĂ DE EVALUARE BLUENRG-LP (STEVAL-IDB011V1) – DISPOZITIV BLUETOOTH DE JOASĂ ENERGIE (BLE V5.2) COMPLET PROGRAMABIL

Aurocon Compec prezintă platforma de evaluare BlueNRG-LP (STEVAL-IDB011V1) de la STMicroelectronics. Aceasta are numărul de stoc RS 206-6057 și are la bază sistemul pe cip SoC BlueNRG-355MC.

Nr. stoc RS 206-6057 –  Marca STMicroelectronics –  Cod de producător STEVAL-IDB011V1

BlueNRG-LP este un dispozitiv certificat, sistem pe cip (SoC), de tip Bluetooth de joasă energie BLE v5.2 cu putere ultra-scăzută, complet programabil, care aparține familiei mai largi BlueNRG de la ST. BlueNRG-LP încorporează pe același cip un microcontroler Arm Cortex-M0+ pe 32 de biți și transmisie radio de putere ultra-scăzută. Acest tip de soluție este excelentă pentru optimizarea costurilor și a listei de materiale necesare pentru aplicațiile dvs., deoarece atât aplicația completă, cât și pachetul BLE pot fi găzduite pe același nucleu.

Transmisia Bluetooth de joasă energie (BLE – Bluetooth Low Energy) implementată pe acest dispozitiv suportă o viteză de transfer de date de până la 2Mbps și diferite funcții avansate precum: comunicație de rază lungă de acțiune, extensie de publicitate, cache GATT și multe altele. Dacă analizăm unele dintre caracteristicile de performanță, BlueNRG-LP oferă o sensibilitate excelentă de recepție și un consum foarte scăzut de energie.

Dispozitivul acceptă, de asemenea, 256 Kbyte de memorie Flash, până la 64 Kbyte de memorie RAM și oferă un set extins de periferice. Seria BlueNRG-LP este disponibilă în trei tipuri de capsule: QFN32, QFN48 și WLCSP49 pentru aplicații cu dimensiuni limitate. Dispozitivul BlueNRG-LP de pe platforma de dezvoltare dispune de capsulă QFN48. Pe lângă cip, veți găsi și două oscilatoare: de înaltă frecvență de 32 MHz și de frecvență joasă de 32 kHz pentru cel mai mic consum de energie. În cadrul kitului este furnizată de asemenea o antenă Bluetooth de 2,4 GHz cu conector SMA.

Platforma de evaluare BlueNRG-LP oferă și câțiva senzori ST:

  1. LPS22HH (U4) – senzor de presiune piezo-rezistiv care furnizează la ieșire o valoare digitală reprezentând presiunea absolută în domeniul între 260 și 1260 hPa.
  2. LSM6DSOX (U6) – modul inerțial iNEMO, care constă din accelerometru digital 3D și giroscop digital 3D, având integrat senzor de temperatură și nucleu dedicat pentru Machine Learning.
  3. MP34DT05-A(U9) – microfon digital omnidirecțional MEMS. Ieșirea audio este în format PDM ce utilizează interfața PDM din interiorul BlueNRG-LP.

Pentru interfațare cu placa veți găsi și conectori Arduino R3, precum și LED-uri și butoane.

Pentru a alimenta placa, pot fi utilizate fie două baterii AAA fie o baterie CR2032 (BATT1) dacă lipiți un suport în zona BATT2. Ca o alternativă, se poate utiliza alimentarea prin USB selectabilă prin jumper.

Bluetooth Low Energy poate fi utilizat pentru o gamă largă de aplicații, de la urmărirea activelor și casele inteligente, până la automatizarea industrială și asistență medicală. Având în vedere că BlueNRG-LP de la STMicroelectronics este certificat cu cea mai recentă specificație Bluetooth LE v5.2, designerii pot dezvolta aplicații fără a trebui să facă sacrificii în ce privește costul, viteza transferului de date sau intervalul de conexiune.

Autor: Grămescu Bogdan

Aurocon COMPEC SRL 

Tel: 021 304 62 33

Fax: 021 304 62 34

Email:compec@compec.ro

Site: www.compec.ro

Parteneri: RS ComponentsSICKMURR Elektronik, STASTOHitachi