PARTENERIAT GLOBAL FANUC SI WORLDSKILLS PENTRU SUSTINEREA SI DEZVOLTAREA TINERILOR SPECIALISTI

Specialistul în automatizări, FANUC şi organizatorul concursului internaţional, WORLDSKILLS, au iniţiat anul acesta un parteneriat pentru dezvoltarea tinerilor programatori de roboţi. În 2019, cei doi parteneri au susţinut Campionatul mondial de dezvoltare de abilităţi pentru tinerii integratori de roboţi organizat în oraşul Kazan din Rusia. Prin această colaborare, FANUC îşi doreşte să contribuie la dezvoltarea abilităţilor tinerilor pentru dezvoltarea carierei în domeniul programării roboţilor industriali, aceasta în contextul în care în ultimii zece ani numărul de roboţi instalaţi şi puşi în funcţiune la nivel mondial a crescut dramatic. Având un record de peste 590.000 de roboţi instalaţi în fabrici din toată lumea, compania FANUC a făcut o prioritate din a pregăti tinerele generaţii pentru folosirea acestora şi din a contribui la dezvoltarea viitoare a industriei.

WORLDSKILLS s-a angajat din anul 1947 încoace să susţină şi să dezvolte specialiştii în diverse domenii. Printr-o serie de concursuri pe diverse arii de specializare, desfăşurate 80 de ţări şi regiuni membre, şi printr-un campionat mondial anual, evenimentul WORLDSKILLS susţine excelenţa tinerilor specialişti la nivel global.

Secţiunea Campionatului Mondial

WORLDSKILLS dedicată Programării de roboţi avut loc în Rusia, în oraşul Kazan, în perioada 22-27 august, sub forma unui concurs pilot. Atât FANUC cât şi organizatorii şi-au propus ca această disciplină să devină o constantă în lista concursurilor viitoare. Pe lângă această secţiune,

FANUC a susţinut şi alte categorii, Sudura cu roboţi, Internet of Things, Tehnologia materialelor compozite şi Fabrici digitalizate. Toate aceste discipline de specializare sunt încă în faza de testare şi nu sunt încă oficial incluse în programa de concurs. Cu toate acestea, FANUC şi WORLDSKILLS speră ca numărul participanţilor să crească în următorii ani şi la următoarea ediţie a Campionatului Mondial din 2021 organizat în China, la Shanghai, tinerii experţi să facă ultimul pas către recunoaşterea oficială ca specializare de concurs. O altă secţiune, de data aceasta consacrată ca parte a concursului, pe care a mai susţinut-o FANUC la WORLDSKILLS în Kazan a fost cea de Colorare de mase plastice.

“FANUC are peste 40 de ani de experienţă în dezvoltarea de roboţi industriali,” a declarat Shinichi Tanzawa, Preşedinte şi CEO al FANUC Europe Corporation. “Suntem foarte încântaţi de rolul nostru de partener global pentru WorldSkills şi de ocazia pe care o avem ca prin acest concurs să furnizăm cunoştinţe privind programarea roboţilor.” FANUC, la rândul său, deţine în reţeaua sa de sucursale câteva centre de training în care clienţii companiei îşi pot instrui angajaţii în operarea şi progamarea roboţilor industriali. “Sperăm ca participarea noastră la campionatul WORLDSKILLS le-a oferit concurenţilor şansa să îşi îmbogăţească cunoştinţele în acest domeniu şi îşi îmbunătăţească oportunităţile de carieră”, a mai afirmat Tanzawa.