Dacă Superman ar fi avut o motocicletă, ar fi folosit lubrifianții Pakelo. Așteptarea aproape a luat sfârșit, iar primele zile de primăvară invită din ce în ce mai mult motocicliștii să își întindă picioarele și să pornească motoarele. Deoarece mulți pasionați încă sunt adepții „do it yourself” atunci când vine vorba de verificarea motoarelor pentru sezonul cald, uleiurile de la Pakelo sunt cele mai potrivite.

Pakelo este o marcă italiană cu o tradiție de trei generații în domeniul lubrifianţilor. Departamentul de cercetare și dezvoltare, împreună cu laboratorul de analiză, reprezintă adevăratele atuuri ale acestei companii. Firmei Pakelo îi place să fie numită, mai degrabă, un designer de lubrifianţi, decât un producător. Capacitatea de a crea produse personalizate, de înaltă performanță, a ajutat compania să intre în lumea dinamică a competițiilor.

De-a lungul timpului şi-a câştigat un statut în lumea curselor datorită parteneriatului cu AF Corse, echipa italiană care a câștigat Campionatul FIA World Endurance 2014 cu un Ferrari 458 Italia, condus de Gianmaria Bruni și Toni Vilander.

pakelo text

Krypton MBK este o gamă de ulei de motor marca Pakelo, conceput pentru a îndeplini cerințele atât ale motoarelor în doi timpi, cât și ale celor în patru timpi. Numele „Krypton” face referire la eroul Superman, reușind astfel să sublinieze puterea și flexibilitatea produselor.

În ceea ce privește gama de vâscozități ale lubrifiantilor, Pakelo oferă soluții multiple: de la modelul SAE 5W-40 la SAE 10W-60. Primul este mai fluid, fiind recomandat să fie folosit atunci când temperaturile scad, în timp ce al doilea este recomandat atunci când mediul devine mai cald. Oricare ar fi condițiile exterioare, lubrifianții Krypton MBK promit să îşi păstreze vâscozitatea datorită compoziției complet sintetice.

Deși vâscozitatea este importantă, nu este singurul parametru ce trebuie luat în calcul în ceea ce priveşte alegerea lubrifiantului perfect. Capacitatea sa de a proteja cutia de viteze, dar și eficiența ambreiajului, ar trebui luate în considerare. Gama Krypton MBK se potrivește atât motocicletelor cu ambreiaj umed (cele japoneze), dar și celor cu ambreiaj uscat (precum unele modele Ducati).

Cu scopul de a alege cel mai bun produs pentru motocicleta ta, Pakelo sugerează verificarea a doi mari indicatori ce se regăsesc pe ambalajul uleiului: API (American Petroleum Institute) și JASO (Japanese Automotive Standards Organization). Indicatorul API precizează calitatea lubrifiantului cu referire la motor, în timp ce JASO subliniază calitatea cu referire la ambreiaj. Mai este necesar să subliniem că Pakelo Krypton MBK depăsește toate testele cu succes?

 

EVIA UTILAJE SRL

Str. Drumețului, Nr. 57, Sector 3

031891 București

Mob.: 0720.261.111

office@eviautilaje.ro; www.eviautilaje.ro

About The Author