Vremea în care materialele de construcţii clasice erau cumpărate pe baza informaţiilor obţinute din surse verbale, precum şi a renumelui local al meseriaşilor care le produceau, este pe cale să apună. Chiar şi micii meseriaşi care încă mai produc materiale de construcţii pe plan local, utilizând resursele locale, au început să folosească pentru producţia acestor materiale noi echipamente, astfel încât productivitatea muncii să îi menţină într-o piaţă concurenţială.

După cum bine se ştie, piaţa materialelor de construcţii este o piaţă reglementată din punct de vedere tehnic, ceea ce impune produselor anumite cerinţe ce se verifică printr-un număr de încercări menţionate în standardul fiecărui produs.

Îndeplinirea condiţiilor din aceste standarde permite intrarea pe piaţă a materialelor pentru construcţii, respectându-se criteriile fundamentale care pun în centrul sistemului de calitate siguranţa utilizatorului pe toata durata de viaţă a construcţiilor.

Ţinând cont de diversificarea surselor de materii prime, datorită procesului de globalizare şi a unor variaţii ale parametrilor de bază ai materialelor de construcţii în funcţie de zonarea geografică. Rezultă în mod clar necesitatea utilizării unui număr mai mare de teste, pentru determinarea respectării parametrilor. Cum însă marii producători sunt în general „companii globale” pentru care o variaţie largă a parametrilor în diferite unităţi de producţie ar impune o scădere a profiturilor, de obicei se alege soluţia optimă a unor reţete şi tehnologii standard, asupra cărora însă se veghează cu rigurozitate la respectarea lor.

Acest lucru conduce pe de o parte la utilizarea unor echipamente ”inteligente” care au costuri mari, dar se amortizează într-un timp relativ scurt datorită producţiei de masă. În această situaţie se reduce considerabil forţa de muncă, cu implicaţiile corespunzătoare în costuri, şi se pot efectua repetitiv la intervale foarte scurte o serie de testări ale parametrilor tehnologici care garantează calităţile produselor. Astfel, se ajunge la cifre care, la prima vedere, ar părea ridicol de mici: o fabrica de caramida moderna are 6 angajati pe schimb, o fabrica de adezivi are 10 angajaţi pe schimb şi exemplele pot continua.

Este important de reţinut faptul că factorul uman în aceste „unităţi computerizate” are de obicei rolul de a lua decizia finală. În imagini sunt prezentate câteva secvenţe dintr-un ciclu tehnologic de producţie al cărămizii la o fabrică din Rusia, prin amabilitatea firmei KELLER HCV, pentru a putea întelege nivelul de echipare la care s-a ajuns în aceasta industrie tradiţională.

Faptul că roboţii manipulează atât cărămizile crude, cât şi produsele finite, ne indică plaja sensibilităţii acestor braţe mecanice. Nu mai vorbim de viteza lor de reacţie şi de numărul de cicluri repetitive pe care le fac în fiecare serie de producţie.

Intrarea în rândul „personalului muncitor” al acestor roboţi, proiectaţi special pentru funcţii unice, prefigurează fabricile viitorului în care roboţii vor controla roboţii. Aceasta face ca visul unor scriitori de SF să se apropie din ce în ce ma mult de realitatea zilelor noastre.

 

About The Author