Noul traductor wireless MEAS M5600 de la TE Connectivity. Ideal pentru Industria 4.0 și aplicațiile IIoT
Componentele electronice reprezintă acum parte integrată din aproape toate dispozitivele mecanice. Eliminarea granițelor dintre domeniile tehnologice se datorează complexității din ce în ce mai mari a dispozitivelor mecanice, împreună cu așteptările în creștere a utilizatorilor pentru o funcționalitate sporită. Aplicațiile mecanice care foloseau odată mai multe module pentru a gestiona funcții diferite sau foloseau comenzi electrice simple, de tipul ON/OFF, nu mai sunt suficiente pentru a îndeplini cerințele exigente ale industriei. Mai mult de atât, odată cu introducerea Industriei 4.0 și a conectivității IIoT, majoritatea senzorilor, actuatorilor și mecanismelor de acționare au fost actualizate la nivelul de dispozitive mecatronice, dispozitive care pot să stocheze, analizeze și să transmită date către unitatea centrală de procesare, fără a fi nevoie de o conexiune fizică prin cablu.
Plecând de la aceste cerințe riguroase ale utilizatorului final, TE Connectivity a dezvoltat seria de traductoare de presiune MEAS M5600 care aduce un plus de conectivitate și flexibilitate în designul aplicațiilor industriale. Această serie de traductoare de presiune realizează măsurători de mare precizie (acuratețe de ±0,25%) cu ajutorul unui convertor analog-digital de 24 biți și elimină firele de date, lungi și supărătoare, datorită integrării conectivității Bluetooth 4.0 pentru acces și control de la distanță. Aceste traductoare sunt ideale pentru măsurători ale gazelor și lichidelor din medii industriale dure, cum ar fi apele contaminate, aburi și lichide corozive, datorită carcasei metalice din oțel inoxidabil și certificărilor HI (Heavy Industrial), IP66 și IP67. Principalele aplicații pentru această serie sunt în sistemele de monitorizare și control a proceselor industriale, sistemele avansate de ventilație și răcire, echipamentele agricole, sistemele hidraulice și pneumatice și nu în ultimul rând, testarea și monitorizarea automobilelor.
Un exemplu de produs din această serie este traductorul MEAS M5600-00005-3000PG disponibil în oferta Aurocon COMPEC cu Nr. stoc RS: 187-9061. Acesta are o tensiune de alimentare de maxim 3,6V, deci poate fi alimentat de la o baterie de tipul CR2050, și măsoară cu precizie ridicată presiuni de la 0 la 20 bari. Având un gabarit compact de numai 24x24x69mm acesta poate fi amplasat în sisteme care dispun de un spațiu redus, fără a fi necesară o conexiune fizică și cabluri suplimentare pentru recepționarea datelor. Traductorul operează într-un interval de temperatură variabil în funcție de tipul de alimentare ales pornind de la -20°C până la 60°C, cu o baterie de tipul CR032, și 120°C cu alimentare directă. Acesta comunică prin protocolul Bluetooth 4.0 care este compatibil cu majoritatea sistemelor de operare actuale iar autonomia (în cazul alimentării cu baterie) variază în funcție de tipul de baterie ales și anume: aproximativ 2 ani pentru CR2050 (350mAH) și 1 an pentru CR2032 (210 mAH) cu un interval de trimitere a datelor de 5 secunde.
Integrarea părții electronice în dispozitivele mecanice a adus un plus de precizie și fiabilitate atât din punct de vedere al măsurătorilor cât și al integrității produsului. Mai mult de atât, alegerea unui protocol de comunicație fără fir de tipul Bluetooth 4.0 care are un consum de energie redus facilitează amplasarea dispozitivelor în locuri greu accesibile și permite monitorizarea echipamentelor de la distanță. Dacă doriți să aflați mai multe despre seria de traductoare MEAS M5600 dar și despre noile tehnologii și produse din industrie accesați ro.rsdelivers.com.
Autor: Niță Emil Ionuț
Aurocon COMPEC SRL
Tel: 021 304 62 33
Fax: 021 304 62 34
Email: compec@compec.ro
Site: www.compec.ro
Distribuitor: RS Components, SICK, MURR Elektronik, STASTO, Hitachi