FAMATECH – FAMATOYS&DECO

Famatech, este o companie cu capital integral privat, romano – francez. Şi-a început activitatea în 2004, în localitatea Talmaciu, judeţul Sibiu. Este o companie care activează pe piaţa industrială atât ca furnizor de servicii, cât şi în calitate de producător.

Serviciile oferite de companie sunt:

  • debitarea cu jet de apă – acest procedeu permite debitarea unei game variate de materiale, metale (inox, aliminiu, oţel special, titan, alamă, cupru cu grosimi până la 300 mm) şi non-metale ( PVC, policarbonat, poliamidă, gresie, spume PE, XPE, XVA, etc.). Gama de materiale care se pretează la debitarea cu jet de apă este foarte vastă.
  • Plastifiere PVC – soluţie utilă pentru protejarea produselor dvs., acoperirea cu PVC se realizează prin imersarea pieselor, procedeu aparent simplu, dar care necesită cunoștințe tehnice specifice.

În calitate de producător Famatech oferă :

  • Burdufuri de protecţie – acestea sunt utilizate în cele mai diverse sectoare industriale pentru protecția angrenajelor mașinilor, a tijelor, a coloanelor de presă, a glisierelor, etc. Sunt produse din PVC, silicon sau poliuretan.
  • Burdufuri inelate – utilizarea acestora este posibilă în diverse sectoare industriale pentru extragere fum, vapori chimici, ventilaţie industrială, extragerea gazelor din cuvă sau cisternă, etc.
  • Manşete, compensatori tehnici – aceste produse permit realizarea legăturilor flexibile în instalaţii de muncă din diferite sectoare. Acestea absorb vibraţiile, zgomotele, compensează abaterile de coaxialitate si dilataţiile.
  • Sisteme de încarcare în vrac şi staţii de încarcare/descărcare big bag
  • Ecrane de protecţie la sudură

Începand cu 2019 Famatech a pus bazele unui proiect pilot într-un domeniu complet nou pentru companie: Famatoys&Deco. Acest proiect este axat tot pe partea de producţie.

Produsele obţinute sunt jucării şi decoraţii confecţionate din spumă. Acest proiect este împărţit în două mari categorii:

JUCĂRII EDUCATIVE

Jucării educative, în această categorie intră cuburile din spumă cu ajutorul cărora copilul dvs. poate construi case, castele, ziduri de aparare, tot ce îşi poate imagina. Cuburile din spumă sunt nişte jucării excepţionale, sunt mari,  uşoare, viu colorate, vin în diverse forme, sunt prietene cu apa. Când vine vremea pentru baie, copilul tău o să fie foarte încântat că poate să îşi mute castelul pe apă, în cadă. Aceste cuburi dacă se udă se lipesc cu uşurinţă între ele sau de faianţă. După baie le puteţi pune la uscat pe o suprafaţă curată, aceste produse se usucă fără să îşi modifice forma sau să iasă culoarea din ele.

Famatoys&Deco mai vine cu o caracteristică bine venită pentru părinţi, sunt silenţioase. Nu sparg geamuri, nu strică mobila, şansele de rănire sunt inexistente.

Planşe cu litere, cifre, animale, păsări, dinozauri, etc. aceste planşe ajută copiii să înveţe mai uşor, să coreleze denumirea cu imaginea.

DECORAŢII

Decoraţiile pentru camera copilului sunt produse specifice care vin să înfrumuseţeze camera copilului tău. În acest sens vă propunem Luna, Soare şi Nor cu picături. Aceste figurine pot sa vină adezivate pe o parte, pentru a putea cu uşurinţă să se lipească de perete, mobilă, geam, oriunde doriţi să decoraţi în camera copilului sau în casă.

Decoraţii sezoniere, aceste decoraţii le confecţionăm cu ocazia evenimentelor speciale din timpul anului : Crăciun, Paşte, Ziua îndragostiţilor, Halloween, Ziua copilului.

În momentul de faţă construim fundaţia mărcii Famatoys&Deco. Până la finele anului 2019, ne concentrăm pe decoraţii pentru camera copilului şi decoraţii pentru Crăciun. Lucrăm la lansarea magazinului on-line.

”Ne dorim să construim un brad puternic de jucării şi decoraţii, cu sânge pur românesc. Strategia pe următorii 5 ani este sa creştem vizibilitatea mărcii la nivel naţional, atât în mediul on-line cât şi fizic. Piaăa de jucării şi decoraţii este o piaţă puternic concurenţială, dominată, în special, de distribuitori. Pentru a avea o şansă să reuşim pe această piaţă, avem nevoie de o strategie de promovare puternică, nu este suficient să apărem pe piaţă, trebuie să ne prezentăm cât mai bine publicului.”, afirma Alexandra Bogdan, Famatech.

Până la lansarea oficială a magazinului on-line, vă invităm să descoperiţi pachetele pe care vi le propunem pentru Crăciun 2019, pe platforma Startarium. https://www.startarium.ro/crowdfunding/Famatoys