EXPERIENȚA PANASONIC DIN INDUSTRIA AUTO AJUTĂ ȘI ALTE DOMENII DE ACTIVITATE

Bobine de inducție robuste pentru echipamente electronice dedicate. Fiabilitate dovedită pentru produsele Panasonic

Când vine vorba despre bobinele de inducție, portofoliul specific de la Panasonic Industry este asociat pe scară largă cu bobine adaptate cerințelor domeniului auto și concepute pentru a funcționa ireproșabil în condițiile tipice, destul de dure, din interiorul unei mașini. Rezistența la temperaturile ridicate, șocuri și vibrații mecanice necesită o expertiză și o experiență vastă pentru  realizarea componentelor electrice astfel încât acestea să asigure robustețea, siguranța și fiabilitatea necesară aplicațiilor din acest domeniu. Așadar, sectorul auto a devenit un fel de referință de excelență pentru utilizarea componentelor pasive în ultimele decenii.

Tocmai acesta este motivul pentru care merită să ne îndreptăm atenția către noi orizonturi și să vedem dacă experiența și succesul gamei optimizate de componente pasive Panasonic Industry din mediile auto ar putea fi o soluție pentru un domeniu mai larg de aplicații. Bicicletele electronice, dronele și chiar roboții de casă și grădină reprezintă noile tendințe în materie de sisteme mobile care au apărut drept bunuri de consum în viețile noastre. Și într-adevăr, aceste piețe au crescut semnificativ și constant în ultimii ani și se așteaptă ca acest lucru să continue.

Pentru bicicletele electrice și drone, bobinele de inducție sunt utilizate atât în proiectarea convertoarele DC/DC cât și pentru dezvoltarea filtrelor de intrare-ieșire pentru actuatori, controlere ECU sau pentru electronica de încărcare a acumulatorilor. Aici, bobinele de inducție de la Panasonic Industry se remarcă printr-un randament energetic ridicat, ceea ce duce la o durată mai mare de viață a acumulatorului dispozitivului. Bobinele de tip SMD din metal compozit, de exemplu seriile ELL6UH (produs cu Nr. stoc RS: 811-7178) și ETQP4M (produs cu Nr. stoc RS: 573-729) economisesc spațiu și, prin urmare, se potrivesc tendințelor de miniaturizare a proiectelor: datorită densității magnetice crescute (comparativ cu bobinele cu ferită), se poate economisi spațiu de până la 50% și ușurează viața fiecărui designer care trebuie să-și încadreze circuitul într-un anumit spațiu de montare limitat. Panasonic Industry pune da dispoziție bobine de diverse dimensiuni, variind de la un gabarit de 4x4mm, până la 12x12mm. Cea mai mică înălțime din portofoliul lor este de 2 mm, permițând montarea inductorului într-un spațiu de instalare redus.

Atunci când vine vorba de rezistența la vibrațiile și șocurile care apar la utilizarea unei biciclete electrică, o dronă sau un robot de grădină, componentele pasive de la Panasonic utilizate în industrii dure – precum cea a automobilelor – s-au dovedit a fi alegerea perfectă. Toate aceste sisteme mobile noi necesită componente miniaturizate pentru un design complet și ușor, cum ar fi bobinele din oferta Panasonic care pot rezista la accelerații cuprinse între 10 și 30g, unele chiar și la 50g. Aceste performanțe sunt în mare parte datorate terminalelor special dezvoltate pentru a face față vibrațiilor.

În concluzie, mediile dure de activitate care induc vibrații puternice asupra parții electronice de alimentare și comandă a dispozitivelor, precum utilizarea bicicletelor electrice pe suprafețe montane denivelate sau aterizarea forțată a dronelor, nu mai reprezintă o problemă pentru componentele pasive de la Panasonic Industry, în special pentru bobinele de inducție electrică consacrate în industria auto.

Dacă doriți să aflați mai multe despre componentele pasive pentru industria auto și nu numai accesați www.compec.ro.

Autor: Niță Emil Ionuț

AUROCON COMPEC SRL

Tel: 021 304 62 33

Fax: 021 304 62 34

Email: compec@compec.ro

Site: www.compec.ro

Distribuitor: RS Components, SICK, MURR Elektronik, STASTO, Hitachi