CEA MAI MARE CAPTURĂ DE RULMENȚI CONTRAFĂCUȚI DIN ROMÂNIA ÎN PORTUL CONSTANȚA

În septembrie 2019, autoritățile vamale române au oprit în portul Constanța un transport de produse având inscripționată marca SKF. Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari capturi de produse SKF contrafăcute din Europa până în prezent. 

Transportul conținea aproximativ 267.000 de produse SKF contrafăcute, în principal rulmenți radiali cu bile de dimensiuni mici și medii. Expeditorul era un cunoscut comerciant chinez de produse contrafăcute, iar destinatarul era o companie de transport și logistică din România. 

SKF a contactat imediat compania de transport, solicitând informații despre cine era importatorul produselor. Răspunsul pe care SKF l-a primit de la compania de transport a fost ridicol, deoarece aceasta a susținut că produsele i-au fost trimise din greșeală. Ulterior, au recunoscut că ei erau destinatarii, dar au susținut că produsele ar fi trebuit să ajungă la o companie din Turcia. SKF a investigat îndeaproape, dar nu a putut găsi niciun document public și nici vreo dovadă fizică a existenței unei astfel de companii. 

După discuții îndelungate și fără rezultat cu compania de transport românească, SKF a decis să o dea în judecată la o instanță de judecată din România, solicitând despăgubiri pentru pierderile economice suferite de SKF ca urmare a activităților ilegale desfășurate de aceasta.

La începutul lunii iunie 2022, a fost comunicată hotărârea judecătorească, care, pe scurt, a fost o lovitură de grație. Instanța a constatat că drepturile de proprietate intelectuală ale SKF au fost încălcate de către acțiunile companiei de transport din România și a dispus următoarele:

  • să acopere prejudiciul pecuniar suferit de către SKF din cauza actelor de contrafacere, de peste 170.000 Euro!
  • să acopere costurile legate de depozitarea și distrugerea bunurilor contrafăcute confiscate, precum și costurile impuse de depozitare pentru perioada respectivă.
  • să plătească cheltuielile de judecată.

Compania românească de transport a făcut apel la această hotărâre, iar cauza va fi judecată în toamna anului 2022 de către Curtea de Apel București. 

SKF apreciază buna cooperare și acțiunile vigilente întreprinse de autoritățile vamale române si va continua să colaboreze îndeaproape cu autoritățile din Romania în vederea aplicării legii, pentru a continua abordarea „toleranța zero” în ceea ce privește contrafacerile și să continue să solicite în mod activ despăgubiri în cazurile în care drepturile de proprietate intelectuală ale SKF au fost încălcate. 

Pentru a nu va regăsi în situația de a achiziționa un produs contrafăcut, selectați cu atenție furnizorul de piese de schimb și aveți grijă la propunerile furnizorilor necunoscuți. Cea mai bună modalitate de a proteja autenticitatea produselor este să cumpărați de la unul dintre cei peste 17.000 de Distribuitori Autorizați SKF din 130 de țări – aceștia vă vor îndruma către produsele de care aveți nevoie. Toți distribuitorii autorizați SKF sunt enumerați la adresa Find a distributor | SKF

Dacă, din orice motiv, suspectați ca un produs este contrafăcut, autenticitatea acestuia poate fi verificată prin intermediul aplicației SKF Authenticate folosind un smart device. Solicitați fotografii ale produselor suspecte provenite din surse necunoscute și trimiteți-le către noi spre verificare înainte de cumpărare; ne angajăm să revenim cu rezultatul cât mai curând posibil, de obicei răspunsul este transmis în 24 de ore. Ne puteți contacta si pe adresa de mail: genuine@skf.com. Numai experții SKF pot verifica autenticitatea unui produs sau pachet inscripționat cu mărci comerciale SKF; în plus, aceștia vă vor pune la dispoziție metode ajutătoare prin intermediul cărora puteți să evitați orice tip de înșelăciune, fie că e vorba de produse și/sau de certificate contrafăcute.