În cadrul târgului CES 2016 din Las Vegas, Bosch a prezentat, printre altele, Industria 4.0, cunoscută și sub denumirea de producție conectată și va oferi informații despre ce înseamnă producția viitorului. Tot în cadrul evenimentului, furnizorul de servicii și tehnologie a prezentat gama de produse Bosch APAS. Aceasta include asistenții de producție automatizați care conferă flexibilitate și eficiență producției. Proiectați special pentru a fi utilizați în cadrul aplicațiilor din Industria 4.0, aceștia oferă sprijin în producția automatizată.
Asistenții își asumă sarcini obositoare și periculoase, dar și monotone. Spre exemplu, pot asambla piese de prelucrat sau pot despacheta lăzi. Astfel, forța de lucru umană dispune de mai mult timp pentru sarcinile care aduc un plus de valoare. „Producția zilei de mâine este inteligentă, flexibilă și conectată. De asemenea, noi suntem un furnizor de top și un exponent de prim rang al echipamentului hardware și software pentru Industria 4.0.”, a afirmat Directorul General Executiv (CEO) Bosch, Dr. Volkmar Denner, în timpul conferinței de presă susținută la CES 2016 în Las Vegas. Mai mult de 100 de astfel de proiecte sunt în prezent în derulare în cadrul celor 250 fabrici Bosch din întreaga lume, inclusiv în SUA, China, India, Republica Cehă și Germania. Analizând această rețea de producție la nivel mondial, Bosch preconizează că Industry 4.0 va ajuta compania să economisească anual sute de milioane de euro până în 2020. Producția conectată, automatizată sporește competitivitatea companiei, permițând, de asemenea, producerea unor loturi foarte mici sau chiar a unor produse personalizate.
APAS servește cafea
La târgul CES, Bosch demonstrează versatilitatea acestui asistent de producție. În cadrul standului Bosch din secțiunea Sands Expo, „asistentul APAS” își etalează aptitudinile de barman, servind cafea vizitatorilor care lansează o comandă cu ajutorul aplicației. Fiecare ceașcă este inscripționată de „marcatorul APAS” înainte de a fi umplută cu cafea. Accentul este pus pe precizie și calitate: fiecare ceașcă este servită de APAS cu acuratețe milimetrică, întocmai cum s-ar proceda cu o piesă de prelucrat într-o linie de producție. Conectivitatea la aparatul de cafea înseamnă că APAS poate anunța când este necesară reumplerea rezervorului de apă sau cafea. Toți roboții APAS existenți la stand pot fi monitorizați prin intermediul unui ecran, care arată dacă intervin probleme. Asistentul APAS este primul sistem robotic industrial care obține certificarea pentru o operațiune de colaborare, acordată de asociația germană de asigurare de răspundere a angajatorului. Acesta lucrează împreună cu oamenii, fără nicio barieră de siguranță. Datorită carcasei externe brevetate prevăzute cu peste 120 de senzori sensibili, aparatul se oprește imediat ce un lucrător se apropie prea mult.