Datorită aparaturii de comandă IO-Link, sarcinile simple de comandă pot fi efectuate în mod descentralizat. Butoanele potrivite pentru lucrul în câmp sunt ideale pentru folosirea șinelor de profil late de 40 mm ale instalațiilor de producție sau ale gardurilor de protecție. Aparatura de comandă IO-Link extrem de compactă cu conector M12 poate fi montată și conectată ușor prin intermediul Plug & Play – chiar și de către personal neinstruit. Poate fi integrată în orice interfață prin intermediul interfeței IO-Link și personalizată de la distanță datorită gamei largi de funcții.
Aparatura de comandă IO-Link compactă prezintă multe avantaje. Datorită standardului de comunicare IO-Link este asigurat un limbaj unitar la nivelul întregului sistem. Carcasele IP65 permit instalarea direct la aplicație și sunt deosebit de etanșe. În plus, montarea pe profile de aluminiu sau pe suprafețe de montaj plate cu ajutorul clemei de montare este foarte practică. În caz de defecțiune, modulul poate fi înlocuit rapid sau demontat și remontat în alt loc.
Conectarea simplă și rapidă prin intermediul unui cablu M12 preconfecționat (4 sau 5 poli) asigură o cablare rapidă. Gama largă de opțiuni de parametrizare pentru culoarea butoanelor, luminozitate și modurile de luminare intermitentă reduce eforturile de depozitare, deoarece aparatura de comandă poate fi configurată cu ușurință prin intermediul sistemului de control pentru diverse aplicații. Având 5 culori standard, 3 culori RGB la alegere și un portofoliu cromatic cu 16 milioane de culori diferite, gama de culori este foarte diversă. De asemenea, există patru moduri diferite de luminare intermitentă, care pot fi configurate pentru diverse aplicații. Datorită întrerupătorului de reglare a intensității pot fi parametrizate diferite trepte de luminozitate. Inscripționarea individuală a panourile de inserție în imprimanta laser poate fi realizată cu ușurință prin intermediul foilor de imprimare disponibile separat.