ANYLAN SISTEM – SOLUTII DE FIBRE OPTICE PRECONECTORIZATE DE MARE DENSITATE IN CENTRELE DE DATE

Într-o eră tehnologică în care echipamentele IT și aplicațiile pe care le rulează se dezvoltă într-un ritm accelerat, infrastructura de cablare trebuie să țină pasul cu dezvoltarea acestora și să asigure suportul necesar transferurilor de date din ce în ce mai complexe. În această direcție AnyLAN Sistem a încheiat un parteneriat solid cu producătorul britanic și furnizorul de soluții de cablare FibreFab care a dezvoltat o gamă completă și performantă de cabluri de fibră optică, conectică, cutii de distribuție și aparate de testare/certificare a sistemelor realizate pe infrastructura de fibră optică.

Înființată în 1992, FibreFab a devenit în scurt timp un furnizor de top pentru soluțiile de conectică a fibrelor optice folosite în transferurile de date și rețelele de telecomunicații. Compania este implicată în tot lanțul de procese pornind de la cercetare, proiectare, dezvoltare, producție și promovare către partenerii săi a unei game variate de cabluri, soluții de conectică și sisteme de management a fibrelor optice.

Compania a fost fondată în UK în orașul Milton Keynes, unde se află în prezent sediul principal și a dezvoltat multiple unități de producție pe trei continente, atât în Europa, Asia, cât și Statele Unite ale Americii.

Dintre soluțiile dezvoltate și fabricate de FibreFab pentru un nivel de performanță ridicat și în deplină conformitate cu standardele internaționale în vigoare, am ales să prezentăm în acest articol o soluție de cabluri preconectorizate și casete preechipate conturând soluția potrivită pentru centrele de date sau de stocare răspunzând astfel cerințelor de spațiu din ce în ce mai redus alocat componentelor de cablare.

Un avantaj major îl reprezintă cablurile preconectorizate FirstLight Micro Cable, compacte, cu dimensiuni reduse, cu flexibilitate mare și performanță optică ridicată. În construcția cablurilor preconectorizate este disponibilă o gamă variată de selecție atât a numărului de fibre, cât și a tipului de fibră solicitat. Numărul minim de fibre optice folosite în construcția cablurilor preconectorizate pornește de la un minim de 12 fibre și se poate extinde până la un maxim de 144 de fibre optice, acoperind toate tipurile de fibră existente OM1, OM2, OM3, OM4, OS1/OS2 și conectori standardizați precum ST, SC, LC, FC si E2000.

anylan text

Ușurința în instalare, reducerea semnificativă a timpilor de instalare și riscuri minimale care nu implică reconectarea fibrelor după procesul de instalare, de altfel riscuri care nu pot fi eliminate în procesul de sudură prin fuziune efectuat chiar și de instalatori specializați, sunt doar câteva din avantajele de care beneficiază integratorii de sisteme prin implementarea acestei soluții. Obținem și o reducere semnificativă a costurilor prin modificarea topologiei rețelei care permite eliminarea cutiilor terminale sau panourilor de conexiuni necesare în procesul de sudură prin fuziune, fiind posibile realizarea conexiunilor directe către echipamentele active. Rezultatul constă într-o îmbunătățire a performanțelor optice și reducerea spațiului pentru managementul fibrelor optice.

În configurațiile complete se pot folosi casetele de preechipate FirstLite Ultra High Density (UHD) folosind cablurile preconectorizate. Într-o configurație maximală se pot obține până la 120 de conexiuni optice pe o singură unitate rackabilă (1U/19”) sau până la 288 conexiuni pe două unități rackabile (2U/19”).

Tot în această categorie se poziționează soluția de top MPO/MTP a producătorului britanic, o soluție care atinge cele mai înalte standarde de performanță, flexibilitate în configurare, ușurință în instalare care permite și utilizatorului să efectueze operațiile de punere în funcțiune. Performanțele sunt demne de a susține infrastructura de cablare necesară aplicațiilor de 40Gbit/s și chiar 100Gbit/s.

Conectorii MPO/MTP sunt disponibili și în varianta Elite cu atenuare redusă a semnalului optic răspunzând astfel cerințelor impuse în rețelele de mare viteză, acolo unde bugetul optic este critic. Componentele sunt testate 100% după fabricație, un aspect important care permite chiar și utilizatorului activarea conexiunilor către echipamentele active fără a necesita o retestare ulterioară instalării.

 

 

Mai multe detalii găsiți pe www.fibrefab.com

Distribuitor în România: AnyLAN Sistem

Bd. Theodor Pallady nr. 107

telefon/fax (+4) 021 250 37 33 / (+4) 021 250 37 83

www.anylan.ro