Vertiv a anunțat rezultatele unei cercetări aprofundate care urmărește să identifice modelele de infrastructură edge care ajută companiile să beneficieze de o abordare standardizată a implementării edge computing, cu scopul de a îmbunătății costurile și timpii de implementare.
Raportul Arhetipuri Edge 2.0: Modele gata de implementare pentru infrastructura Edge, continuă cercetarea și clasificarea arhetipurilor edge introdusă de Vertiv în industrie în 2018. Noua cercetare propune împărțirea în continuare pe categorii a locațiilor edge ținând seama de factori precum: locația și mediul extern, numărul de rack-uri, cerințele și disponibilitatea puterii, chiriașii locației, infrastructura pasivă, furnizorul de infrastructură edge și numărul de locații ce trebuie deservite.
Echipamentul Edge: Unitatea de procesare se află chiar în echipamentul edge, fie integrat, fie într-o formulă de sine stătătoare care este atașată direct, cum sunt echipamentele AR/VR sau semafoarele inteligente.
Micro Edge: O soluție de sine stătătoare mică, ce poate varia în dimensiune de la unu sau două servere până la patru rack-uri. Poate fi instalată la locația companiei sau la o locație telecom, cu aplicări obișnuite, inclusiv gestionarea stocurilor în timp real și dulapuri de rețea în unitățile educaționale.
Centrul de Date Edge Distribuit: Acesta ar putea fi amplasat în cadrul unui centru de date local (fie un centru de date al firmei preexistent sau o cameră de rețea sau o nouă facilitate de sine stătătoare). De asemenea, ar putea fi un centru de date mic și distribuit sau o unitate de colocare situată pe rețeaua de telecomunicații sau la un site regional. Centrele de date Edge Distribuite sunt în prezent întâlnite în aplicațiile ce se utilizează în domenii precum producție, telecomunicații, asistență medicală și orașe inteligente.
Centrul de Date Edge Regional: O locație de centru de date situată în afara hub-urilor principale de centre de date. Deoarece aceasta este de obicei o facilitate care este concepută special pentru a găzdui infrastructura de procesare, ea împărtășește multe caracteristici ale centrelor de date hyperscale, de ex. este protejată de UPS-uri și monitorizată, are securitate și fiabilitate ridicată. Acest model este comun pentru aplicațiile utilizate în retail și servește ca site intermediar de prelucrare a datelor.
Introducerea arhetipurilor edge în urmă cu trei ani a avansat înțelegerea edge. A fost prima încercare formală – folosind informațiile colectate din întreaga industrie – de a grupa aplicațiile edge într-un mod care să ajute organizațiile să evite reinventarea roții cu fiecare implementare edge. De atunci, alte organizații și organisme din industrie au lucrat în paralel – adesea cu Vertiv în calitate de colaborator – pentru a crea procese și tehnologii standard pentru a avansa în înțelegerea și eficacitatea edge. Aceste modele de infrastructură edge, de ultimă oră, reprezintă următorul pas logic.
Cercetarea, dezvoltată cu sprijinul firmei de cercetare STL Partners, arată clar că locațiile edge vor avea nevoie de îmbunătățiri bazate pe factori precum mediul, scopul utilizării, echipamentul vechi, securitatea și întreținerea, operațiunile centrelor de date ale întreprinderii și capabilitățile de comunicații. Cu toate acestea, aceste ajustări sunt posibile în cadrul modelelor de infrastructură edge și nu diminuează beneficiile standardizării oferite.