UN NOU CLIENT PREMIUM PENTRU HÖDLMAYR LOGISTICS ROMANIA

Hödlmayr Logistics România începe anul 2019 cu o noutate remarcabilă privind portofoliul său de clienți: Toyota România și-a încredințat o parte din volumul importurilor sale echipei de profesioniști ai companiei Hödlmayr. Aceasta asigură integral depozitarea vehiculelor producătorului auto în țara noastră și distribuirea lor la nivel național. Volumul total anual de vehicule rulate în cadrul acestui proiect este de 15.000 unități. „Este o realizare importantă, care vine în urma investițiilor pe care le-am alocat anul trecut pentru modernizarea parcului nostru auto, precum și a depozitului nostru de autovehicule. Acum îi putem oferi noului nostru client premium, Toyota Romania, o suprafață de depozitare de 120.000 m2 și, prin urmare, locuri de parcare pentru 5.000 de vehicule”, spune Tamer Sen, General Manager Hödlmayr Logistics România.