INTERVIU KOBER

KOBER este unul dintre liderii pe piață românească de lacuri și vopsele. Compania cuprinde trei fabrici (două pentru producția produselor peliculogene și una pentru producția centralelor termice MOTAN) și 17 puncte de lucru pe întreg teritoriul țării.

Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?

KOBER: Organizația noastră își desfășoară activitatea în două domenii principale: 

  • Cercetarea, producția și comercializarea produselor peliculogene decorative – vopsele și lacuri, sub brandul KOBER;
  • Proiectarea, producția și comercializarea centralelor termice sub brandul MOTAN

E.E: Care sunt noutățile pentru anul 2021 în materie de produse noi?

KOBER: Pentru noi, 2021 este un an special, având în vedere faptul că împlinim 30 de ani de activitate. 

30 de ani, de-a lungul cărora, prin investiții continue în îmbunătățirea calității produselor, a experienței și cu eforturi susținute din partea angajaților companiei, am ajuns în vârful preferințelor românilor în materie de produse peliculogene. 

În materie de produse noi, în acest an, avem în plan extinderea gamei de produse KOBER. 

Astfel, pentru decorări interioare și exterioare pline de culoare, cu grijă față de mediu, ECOLUX KOLOR, cu certificare Ecolabel vine cu o nouă rețeta și o gama extinsă de nuanțe. Alături de ECOLUX KOLOR, vom oferi și soluția pentru pregătirea și protejarea suprafeței, cu aceeași grjă față de mediu – Grunudul anticoroziv pe bază de apă ECOLUX.

Pentru cei ce vor să decoreze casă și spațiile de locuit, precum și să protejeze pereții la murdărie, gama de vopsele lavabile Zertifikat se va reîntregi cu o nouă lini de produse cu grade diferite de luciu.

Soluții și produse noi vom oferi și celor ce își doresc să decoreze spațiul exterior – lacuri pentru lemn și piatră.

E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?

KOBER: Compania KOBER oferă pe piață o gama largă de vopsele, lacuri și tencuieli atât pentru exterior, cât și pentru interior, pentru suprafețe precum: zidărie, lemn, metale fieroase și nefieroase (de ex. Cupru, Aluminiu, Oțel s.a.), PVC, piatră, stupi pentru albine, beton și asfalt, sticlă.

În rândul produselor KOBER se regăsesc mărci cunoscute pe piață de profil: IDEEA!, ZERTIFIKAT, EMALUX, ECOLUX, ECOPLAST.

E.E: În ce stadiu se află piață în care activați, la momentul actual?.

KOBER: Pandemia a făcut să avem de-a face cu o piață fluctuantă, greu de previzionat. În funcție de schimbarea condițiilor locale (înăsprirea sau relaxarea restricțiilor) lucrările de renovare sau de construire a unor clădiri noi au suferit variațiile impuse de aceste schimbări de cadru legislativ. Având în vedere recentele măsuri de relaxare, sunt semne pentru o relansare și în cererea de produse peliculogene.

E.E: Ce ne puteți spune despre tendințele pieței?

KOBER: În continuare, tendințele și evoluția de pe piață de profil, va depinde de măsurile de relaxare, de relansarea pieței construcțiilor, dar și de evoluția prețurilor materiilor prime ținând cont de creșterea semnificativă a cotațiilor petroliere și evoluția reală a cererii de lacuri și vopsele. După cum am afirmat mai sus, sunt semne de revenire, ceea ce ne dau speranța atingerii obiectivelor asumate în acest an.

E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?

KOBER: Din gama de produse KOBER, fac parte mai multe produse ce se pot încadra în termenul „inovatoare”. 

Spre exemplu, produsul ZERTFIKAT PLUS este o vopsea superlavabilă, în dispersie, pentru interioare. 

ZERTIFIKAT PLUS este un produs inovativ, cu proprietăți antimicrobiene. Proprietățile speciale ale produsului sunt asigurate de dispersiile utilizate și de ionii de argint.

Efectul antimicrobian permanent se manifestă încă din primele ore de după aplicare și conduce la distrugerea a peste 99% din microbii comuni prezenți în încăperile noastre din primele 24 de ore. Efectul vopselei asupra microbilor a fost testat în laboratoare din Japonia (laboratorul Ishizuka) și Germania (laboratorul Isega). Datorită proprietăților sale, produsul este recomandat, mai ales camerelor copiilor, dormitoarelor, sălilor de spitale, cabinetelor medicale.

E.E: Ce estimări aveți pentru anul 2021?

KOBER: Obiectivul setat pentru acest an este să obținem cel puțin aceleași rezultate cu cele din 2020. Principalele provocări credem că vor fi: evoluția pandemiei și a restricțiilor legate de această, măsurile de relaxare și evoluția prețurilor materiilor prime ținând cont de creșterea semnificativă a cotațiilor petroliere. 

Continuăm să investim în dezvoltarea și rafinarea capacităților de producție și a celor logistice pentru a putea răspunde cerințelor tot mai complexe ale clienților. Aceste investiții vor fi de cca. 15 – 20 milioane EUR pentru următorii 5 ani.