Kärcher, lider mondial în domeniul tehnologiei de curățare, este o companie germană de familie, înființată în 1935. Printre valorile care definesc compania se numără: inovația având ca scop îmbunătățirea vieții oamenilor, atenția față de mediu, performanță care se regăsește în produsele și serviciile oferite.
Kärcher este prezent în România din 2008, are peste 100 de angajați, 8 reprezentanțe Kärcher Center, o rețea națională de service și o acoperire națională prin marile lanțuri de magazine și prin distribuitorii autorizați. În lume, Kärcher are 14.400 de angajați în 80 de țări și 130 de reprezentanțe.
În București, Kärcher România a construit un nou sediu în anul 2022. Cu un buget de 11.5 mil euro, un design inovativ, noua clădire multifuncțională oferă un showroom Kärcher Center de 600 mp, un spațiu modern de birouri, un centru de training – Academia Kärcher, un centru logistic și o zonă de service. În spațiul exterior al noului sediu din București este disponibilă și o spălătorie auto cu sistem de curățare vehicule Kärcher cu un portal cu trei perii și trei stații de self service.
Partener interviu: Mihaela Daranga, Director Marketing, Product Management & Academy la Kärcher România.
Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?
Mihaela Daranga: Kärcher furnizează atât la nivel mondial, cât și în Romania, o gamă variată de peste 3 000 de produse de curățat pentru uz casnic și echipamente de curățare pentru uz profesional. Peste 50.000 de centre Kärcher asigură o gamă completă de produse de curățare și servicii adiționale pentru clienții din întreaga lume.
In România Kärcher oferă sisteme de curățare inovative adaptate utilizării pentru uz casnic, precum aparate de spălare cu presiune, aspiratoare clasice, umed uscate, specializate, cu abur, mopuri electrice, purificatoare de aer, aparate pentru gradină. Gama de echipamente profesionale de curățare include sisteme dedicate diferitelor sectoare, de la aparate de curățat cu presiune, aspiratoare, sisteme industriale de aspirare adaptate diferitelor tipuri de industrie, echipamente pentru utilizare pe domeniul public, sisteme de curățare vehicule, până la soluții personalizate precum sisteme de curățare rezervoare, sau sisteme de dezinfectat.
E.E: Care sunt noutățile în materie de produse noi?
M.D: Inovarea este una dintre principalele valori ale grupului Kärcher, fapt care aduce cu sine o gamă largă de inovații pentru produsele Kärcher. Câteva dintre acestea sunt enumerate mai jos.
Printre noutățile din ultima perioadă poate fi amintită noua mașină de frecat aspirat B50 – o mașina compactă din gama de echipamente profesionale destinate spațiilor de retail, centre comerciale, halelor și spatiilor industriale de dimensiune mică și medie. Cu o manevrabilitate excelentă, cu bateria Li-Ion de 80Ah care permite încărcarea rapida, încărcarea intermediară și o garanție a bateriei de 5 ani, noul echipament de curățare oferă o performantă de aspirare care se definește ca referință pentru întreaga categorie de mașini de 40-50 litri.
Noua gamă de aparate de spălat cu presiune HD Super Class, destinată utilizării profesionale în sectoare precum industrie, construcții, agricultură și transport, este cea mai puternică gamă de aparate de curățare cu înaltă presiune, mașinile rămânând în același timp ușor de transportat, de depozitat și de utilizat. Pentru această gamă se disting inovații precum rola de furtun automată care conține un furtun de 20 m care poate fi utilizat până la un unghi de 45° chiar și sub presiune ridicată, noua duză rotativă Vibrasoft care reduce vibrațiile cu până la 30% și eficiența crescută a pompei care generează o presiune cu 15% mai mare la duza față de modelele anterioare.
Pentru industria hotelieră, restaurante, spații de birouri, școli sau grădinițe poate fi amintit noul aspirator profesional vertical CV 30/2 Bp. Acesta este primul aspirator profesional vertical de tip perie din lume care funcționează cu baterie. CV 30/2 Bp oferă detectare automată a podelei – care aduce cea mai bună performanță de curățare a pardoselilor dure și textile, funcție de autocurățare a periei cu role – care face ca impuritățile sau firele de păr colectate sa fie tăiate în perie și apoi aspirate imediat, și un design ultraplat care permite o curățare rapidă și igienică.
E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?
M.D: Portofoliul Kärcher cuprinde trei game de produse: Home and Garden – produse destinate uzului casnic, Profesionale – echipamente de curățare pentru uz profesional și Special business – sistem configurabile de curățare, fiecare dintre acestea incluzând câteva zeci de game de produse.
În gama Home & Garden clienții au acces la o gamă largă de produse de curățare: aparate de spălare cu presiune, aspiratoare clasice, aspiratoare umed uscate, aspiratoare specializate, aparate de curățat cu abur, aspiratoare robot, mături electrice, stații de calcat cu abur, aspiratoare cu aburi, aspiratoare pentru geamuri, aparate de lustruit pardoseala, aparate de spălat cu acumulator, mopuri electrice, purificatoare de aer, aparate de curățat terase, aparate pentru gradină cu acumulator, aparate de curățat gheată, purificatoare de apa, pompe, accesorii pentru irigare si mașini de măturat.
De asemenea, pentru a oferi soluții optime pentru efectuarea curățeniei, sunt puse la dispoziția clienților gama de accesorii și detergenți, concepuți pentru curățarea ușoară și eficientă a diferitelor tipuri de suprafețe.
Gama Profesionale include echipamente de curățare pentru uz profesional folosite în diferite industrii precum construcții, industrie, agricultură și transport, spații de retail, centre comerciale, hale, spații industriale, industria hotelieră, restaurante, spații de birouri, școli sau grădinițe.
Aceasta gama include:
- Aparate de curățat cu înalta presiune
- Aspiratoare
- Soluții industriale de aspirare / desprăfuire
- Aspiratoare pentru geamuri profesionale
- Mașini de frecat-aspirat
- Mașini de curățat covoare
- Echipamente de curățare manuale
- Mașini de maturat și mașini de măturat aspirat
- Echipamente pentru utilizare pe domeniul public
- Aparate de curățat cu abur
- Sisteme de dezinfectat
- Sisteme de curățare vehicule
- Sisteme de tratare a apei
- Tratarea apei potabile
- Sisteme de curățare cu gheață carbonică
- Sisteme de curățare rezervoare
- Purificatoare de aer
- Echipamente outdoor power.
Pentru fiecare dintre clienții profesionali pot fi definite soluții optimizate de curățare adaptate la nevoile clienților, sisteme care includ atât mașinile necesare cât și accesoriile, detergenții și consumabilele aferente.
În gama Special Business sunt incluse spălătorii auto, mașini de curățenie urbană, echipamente de ultra înaltă presiune care necesită configurare specială în funcție de tipul de industrie, și tipul de business al clientului. Pentru fiecare dintre sisteme este oferită consultanță atât din punct de vedere tehnic, configurarea sistemelor cât și servicii de finanțare, service, optimizare a fluxului de producție pentru eficientizare și dezvoltare durabilă.
Una dintre categoriile de impact din gama de Special Business sunt Spălătoriile auto.
Kärcher oferă soluții complete de sistem de curățare pentru automobile, autovehicule municipale, sau autovehicule grele – camioane. Sistemele pentru spălătorii auto sunt disponibile atât de tip portal spălătorie auto cu perii cât și spălătorii Self Service cu posturi de lucru, incluzând o gama completă de tehnologii.
E.E: În ce stadiu se află piața în care activați, la momentul actual?
M.D: Contextul global, marcat de traversarea celor două perioade de criza din ultimii ani, pandemia și războiul din Ucraina, influențează piața produselor de folosință îndelungată și a produselor profesionale de curățare. Indicatorul de încredere al consumatorului în Europa a scăzut în 2022 și a atins valori sub cele din perioada de pandemie. Pe de altă parte, inflația în creștere accelerată din întreaga lume și din România a influențat comportamentul consumatorului. În schimb anul 2023 se anunță ca un an al revenirii la stabilitate din perspectiva indicatorilor macroeconomici.
Dacă ne referim la piața produselor de curățare din Romania putem spune ca piața este în plină evoluție. În continuare o bună parte din consumatori folosesc mătura tradițională, dar migrarea spre produsele electrice de curățare este din ce în ce mai accentuată, aspect reflectat în evoluția vânzărilor din segment. Pe de altă parte, lărgirea gamei de produse cu noi serii și noi funcționalități aduce cu sine modificări în comportamentul consumatorilor, inovația fiind folosită, așa cum spuneam, în scopul ușurării activităților de zi cu zi ale utilizatorilor produselor Kärcher.
E.E: Ce ne puteți spune despre tendințele pieței?
M.D: Pentru zona de produse profesionale se manifestă o tendință de automatizare, sistemele de curățare dedicate diferitelor industrii incluzând mașini de curățat conduse manual sau cu post de conducere, sisteme industriale de aspirat, sisteme de produse pentru curățare și îngrijire, dar și generatoare profesionale sau sisteme de tratare a apei sau purificatoare de aer.
Principalele trenduri care se manifestă pe segmentul produselor de curățat pentru uz casnic sunt marcate de produsele cordless, produse cu baterii Li-Ion, cu durata de funcționare mare și aspiratoarele robot.
E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?
M.D: Kärcher este lider mondial în inovație, deținând 650 de brevete active și peste 100 de noi produse în fiecare an. 90% din echipamentele vândute au o dată a lansării recentă, sau în urma cu cel mult 5 ani. Investim în mod constant în inovație și dorim să ne menținem poziția de lider în materie de inovație.
În prezent, ne concentrăm pe dezvoltarea de sisteme complete de curățare pentru diferitele tipuri de industrii, dar și pe produse cu baterii Li-Ion, aspiratoare-robot și produsele eficiente energetic.
E.E: Ce estimări aveți pentru 2023?
M.D: Pentru anul 2023 estimăm o evoluție constantă a pieței de produse de curățare în România, comportamentul consumatorilor fiind influențat în bună măsură de evoluția mediului economic. Fondul Monetar International estimează pentru România o creștere economica de 3.1%, iar Comisia Europeana o creștere de 1.8% în 2023 față de 2022.
Piața produselor de curățare din România este influențată și de investițiile prin fondurile europene destinate diferitelor sectoare și industrii, cum sunt PNRR, Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) sau Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR). Investițiile prin fondurile europene sprijină sectoare precum învățământ, sănătate, agricultură, întreprinderi mici și mijlocii, municipalități și aduc o tendința de modernizare și automatizare a activităților de curățenie.
Kärcher Romania estimează pentru anul 2023 o creștere de doi digiți, investițiile continue asigurând cadrul necesar pentru a veni cât mai aproape de clienții noștri cu o gamă extinsă de produse.