CUM ÎMBUNĂTĂȚESC PRODUSELE IT GENETICS PRODUCTIVITATEA UTILIZATORILOR

IT Genetics este furnizor de soluții IT integrate pentru optimizarea și automatizarea fluxurilor de lucru din companii. Compania oferă servicii de planificare, implementare și asistență tehnică pentru a asigura vizibilitate și eficacitate de la un capăt la celălalt al lanțului de distribuție și aprovizionare: de la identificarea și colectarea automată a datelor, trasabilitatea completă a proceselor din producție, automatizarea industrială cu ajutorul roboților colaborativi, gestiunea stocurilor, managementul mobilității, managementul flotelor de vânzări și distribuție, până la  asigurarea infrastructurii necesare pentru punctele de vânzare, soluții de fulfillment sau soluții click & collect. 

În cei peste 15 ani de experiență, IT Genetics  a implementat proiecte complexe pentru clienți locali și internaționali din multiple industrii, precum: retail, logistică, producție, farma și sănătate, HoReCa, transport, educație, banking etc.

Persoană intervievată: Liviu Sima, Co-Fondator IT Genetics.

Easy Engineering: Care sunt cele mai inovatoare produse/servicii și ce caracteristici speciale au?

Liviu Sima Roboții colaborativi reprezintă una dintre cele mai inovatoare soluții pe care o putem implementa pentru a transforma activitatea companiilor prin automatizarea proceselor. Roboții colaborativi, sau coboții, sunt proiectați sa funcționeze în siguranță, alături de oameni, spre deosebire de roboții industriali tradiționali care necesită un spațiu de siguranță. 

Datorită adaptabilității și integrării lor ușoare, coboții pot fi implicați într-o gamă largă de operațiuni: asamblare, distribuție, finisare, inspecția calității, manipularea materialelor, sudură, supravegherea mașinilor unelte etc. Principalul avantaj al acestei soluții este că roboții colaborativi pot prelua activitățile repetitive sau periculoase, permitându-le angajaților să se concentreze pe activități mai creative și mai sigure.

Echipamentele industriale reprezintă o altă categorie de produse inovatoare pe care le putem implementa pentru a automatiza fluxurile de lucru ale clienților noștri. Această categorie conține: gravatoare laser pentru marcarea automată a produselor pe linia de producție, sisteme de scanare neasistate, sisteme machine vision ce pot asigura controlul calității, senzori avansați pentru detectarea obiectelor dintr-o serie variată de aplicații și sisteme de siguranță și protecție pentru protejarea zonei de lucru. 

În plus, datorită parteneriatelor puternice pe care le avem cu unii dintre cei mai importanți furnizori de tehnologie la nivel mondial, în portofoliul IT Genetics se găsesc întotdeauna vârfurile de gamă și ultimele produse lansate, astfel încât putem implementa soluții bazate pe cele mai inovative tehnologii.

E.E: Cât de importante sunt aceste caracteristici pentru utilizatori în munca lor?

L.S: Automatizarea fluxurilor de lucru din companii a devenit esențială pentru a rămâne competitiv. Acest trend a început să prindă contur odată cu dezvoltarea tehnologiilor moderne, dar s-a accentuat în perioada pandemiei, când impunerea regulilor de distanțare socială a subliniat importanța desfășurării operațiunilor într-un mod cât mai independent și sigur. 

În plus, automatizarea fluxurilor de lucru aduce și alte beneficii pentru companiile care le implementează: erorile sunt reduse semnificativ, productivitatea crește, iar, pe termen mediu și lung, costurile sunt reduse.

E.E: Cât de importantă este inovația în domeniul dvs.?

L.S: Progresul domeniului în care activăm este dependent de inovația tehnologică. Aceasta influențează atât modul în care ne desfășurăm activitatea, cât și așteptările și nevoile clienților.

Pentru că suntem conștienți de importanța ei, inovația este una dintre valorile esențiale ale companiei noastre, este integrată în modul nostru de gândire și acțiune și, implicit, în toate procesele interne.

E.E: Cum influențează produsele/soluțiile dvs. productivitatea pentru utilizatori?

L.S: Creșterea productivității este principalul beneficiu oferit de soluțiile noastre, indiferent că vorbim de roboți colaborativi, automatizări industriale sau forță mobilă de lucru. De exemplu, analizele noastre interne au arătat că Planograma, soluția WMS pentru managementul depozitelor dezvoltată integral de IT Genetics, a crescut productivitatea cu peste 30% în companiile în care a fost implementată.

E.E: În ce tipuri de activități sunt folosite produsele/serviciile?

L.S: Oferim soluții pentru o varietate mare de domenii așa că și activitățile acoperite sunt diverse: de la colectare automată a datelor date, printare, etichetare, cântărire, urmărire active, identificare persoane, etc. 

Soluțiile noastre sunt potrivite în multiple industrii, printre cele mai importante sunt retail, logistică, producție, farma și sănătate.

E.E: Cum sporesc produsele dvs. profitabilitatea utilizatorilor?

L.S: Automatizarea proceselor reduce în primul rând costurile asociate operatorilor umani, scade erorile și, implicit, numărul de produse rebut sau produse rechemate în fabrică ori returnate în depozit, crește productivitatea echipelor și asigură companiilor un avantaj competitiv ce conduce la creșterea cotei de piață. Toate aceste avantaje, fie că sunt coroborate sau luate individual, sporesc profitabilitatea companiilor ce le implementează. 

E.E: Prin ce diferă produsele/serviciile dvs. față de altele de pe piață?

L.S: Plus valoarea adusă de IT Genetics în piața în care activăm este dată în primul rând de calitatea serviciilor oferite. 

Echipele de specialiști IT Genetics combină expertiza tehnică cu o cunoaștere profundă a pieței, astfel încât pot identifica corect, de la început, nevoile fiecărui partener. Consultanții noștri sunt specializați în funcție de verticale de business și cunosc în detaliu provocările fiecărei industrii. 

Pe lângă portofoliul variat de soluții, le asigurăm clienților noștri suport tehnic și service autorizat. Tehnicienii noștri sunt certificați de către producătorii cu care colaborăm și dețin o vastă experiență în implementarea de soluții AIDC&POS.

E.E: Cum ajută produsele/serviciile la rezolvarea problemelor utilizatorilor?

L.S: Provocările întâlnite de clienții IT Genetics sunt diverse și extrem de specifice, în funcție de industria în care activează. Dar există un beneficiu comun ce derivă din automatizarea proceselor: creșterea productivității și diminuarea erorilor din fluxurile de lucru.

De exemplu, unul dintre proiectele noastre recent implementate a vizat automatizarea procesului de etichetare în fabrica unuia dintre cei mai mari producători de conserve din România. Instalarea unor aplicatoare automate de etichete a fost redus semnificativ numărul operatorilor umani necesari și a îmbunătățit timpul total alocat pentru acest proces cu peste 20%. 

E.E: Ce produse/soluții veți lansa în viitor?

L.S: În primul rând ne pregătim să deschidem un birou într-o nouă țară, după ce am deschis în anii recenți în Ungaria, Bulgaria și Spania, iar această internaționalizare ne va direcționa către a oferi clienților noștri noi soluții de care ei au nevoie.

Trendul general este către inteligență artificială, soluții interconectate (vezi IoT), vizibilitate în timp real.

Datorită parteneriatelor puternice pe care le avem cu cei mai importanți producători din industrie , toate tehnologiile nou lansate de ei se regăsesc în scurt timp  integrate în portofoliul IT Genetics. Acest lucru ne permite să răspundem rapid cu soluții inovative oricărei nevoi nou apărute în piață. 

https://www.it-genetics.ro