BANATENG – DE LA CONCEPT LA IMPLEMENTARE. PROVOCĂRILE DIN DOMENIUL DE ACTIVITATE

BANATENG GmbH, cu sediul în Freiburg (Germania) și BANAT ENGineers SRL, cu sediul în Arad (România), lucrează împreună cu scopul de a îmbunătăți procesele și tehnologia de-a lungul întregului lanț valoric. BANAT ENGineers are acționari germano-români, reprezentați de Roland Ludwig și Ioana Ilea-Gâb. Este o companie mică, dar cu multă experiență în domeniul ștanțarii. Compania oferă consultanță tehnologică pe toate aspectele legate de ștanțare și deformare la rece.

Persoană intervievată: Ioana Ilea-Gâb, Inginer de proiect / Project Engineer la BANATENG GmbH.

Easy Engineering: O scurtă descriere a companiei.

Ioana Ilea-Gâb: Viziunea noastră este să eliminăm risipa. Așa că implementăm gândirea Lean în fiecare proiect pentru a ajuta companiile în dezvoltarea/implementarea standardelor interne.

În proiectele noastre, am fost întrebați în mod repetat de recomandări de furnizori pentru soluțiile propuse. Prin urmare, am decis să ne extindem gama de servicii și am încheiat parteneriate cu firme cunoscute, oferind și posibilitatea de a accesa fonduri europene.

E.E: Care sunt domeniile de activitate în care activați?

I.I.G: Oferim consultanță în domeniul ștanțarii din faza de dezvoltare a piesei ștanțate, în găsirea procesului de fabricație potrivit, găsirea furnizorilor potriviți, realizarea prototipurilor, și până la producția de serie. Serviciile noastre sunt împărțite în două categorii: tehnologie și Lean management.

Ajutăm clienții noștri să achiziționeze tehnologia adecvată, sprijinindu-i în accesarea fundurilor europene și conectându-i cu furnizorii potriviți. Suntem reprezentanți oficiali pe piața română pentru patru companii cu care oferim soluții complete: Herkt-Stanztechnologie GmbH care produce scule progresive și linii complete de ștanțare Huras, Eckardt Systems GmbH care sunt specialiști în sisteme de lubrifiere, Vaptech LTD care produce prese: mecanice, hidraulice și prese hight-speed și Automatic-Systeme Dreher GmbH care asigură toate echipamentele periferice necesare în fața și în spatele presei.

Pentru dezvoltarea angajaților avem training-uri tehnologice open și in-house și workshop-uri pentru Lean management. Am extins acest serviciu prin susținerea acestor traing-uri chiar și in Universități, in fata inginerilor de mâine. Colaborarea noastră cu Universitățile române nu se oprește aici, colaboram cu succes cu departamentele de Mecanica si Tehnologie în diverse proiecte.

Provocările sunt importante pentru orice creștere – de aceea și noi căutăm mereu altele noi. Simpozionul de Ștanțare din 2022 a fost una dintre aceste provocări, pe care din fericire am depășit-o cu succes. Am reușit mai ales datorită cooperării foarte bune din cadrul echipei noastre și, bineînțeles, împreună cu partenerii noștri din Europa de Vest și de Est. Pentru că și asta face parte din activitățile noastre: Conectarea Vestului și Estului pentru a obține rezultate și mai puternice în zona de ștanțare.

E.E: Care au fost cele mai semnificative proiecte din 2022?

I.I.G: Cele mai importante și interesante proiecte au fost:

  • Proiectul Lean în compania Kelvion – în care am structurat fluxul complet de producție și am introdus SFM (Shopfloor Management)
  • Proiect de calcul, în cooperare cu compania Bihler- cu scopul de a dezvolta un modul de calcul pentru scule de ștanțare și deformare la rece
  • PAT LTD un client nou, unde am avut training-uri tehnice și suport în diferite proiecte de ștanțare.

E.E: Care dintre proiecte au fost cele mai dificile?

I.I.G: Ne provocăm în toate proiectele și aducem cea mai bună soluție și know-how-ul nostru in fiecare dintre ele.

Proiectul de mai sus, referitor la modulul de calcul pentru scule de ștanțare și deformare, ne-a cerut să aducem toate cunoștințele și resursele noastre în găsirea celei mai bune soluții. Lucrul într-o echipă interdisciplinară a condus proiectul la finalizarea cu succes.

E.E: Care sunt provocările obișnuite pe care le întâlniți? Cum ați depășit aceste provocări?

I.I.G: După cum am menționat la început, suntem o companie mică. A fi văzut și perceput în mod adecvat la momentul potrivit, de nișa potrivită – și pe diferite platforme de social media – este una dintre cele mai mari provocări pentru companiile mici. Dar cu strategii corecte, inovatoare de socializare și de vânzări, adaptate la cele mai recente standarde, chiar și acest obstacol poate fi depășit. Un alt obiectiv provocator, care este foarte aproape de inimile noastre în cursul schimbărilor climatice, este economisirea deșeurilor și, prin urmare, și a CO2!

Toate acestea sunt posibile doar datorită colaborării noastre respectuoase și apreciative cu echipa și partenerii noștri – care se caracterizează și prin creativitate și mentalitate practică. Acesta este ceea ce ne face puternici și tocmai așa depășim provocările.

E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse/soluții din gama dvs.?

I.I.G: Cele mai inovatoare produse/soluții din gama noastră este Programul de calcul pentru sculele de ștanțare și deformare la rece.

Pentru a fi transparent în calculul sculei, astfel încât prețul să poată fi înțeles atât de către furnizor cât și de către client, trebuie implementat un standard de calcul intern.  Acest standard în calcul trebuie să se bazeze pe standarde în proiectare, producție și tehnologie. Programul nostru de calcul se bazează pe toate aceste standarde. Am standardizat ce structură de plăci folosim, ce piese standardizate și ce componente funcționale de bază folosim, planurile de lucru, timpul de instalare și timpul de procesare și strategiile de prelucrare.

Calculul se bazează pe dezvoltarea unei fâșii și pe colectarea datelor relevante pentru calculul din acea fâșie.

Totul din program este conectat. Pentru un element definit, programul calculează de la sine atât timpul de realizare a acestuia, cât și toate operațiunile necesare în scula pentru montarea acestuia în poziția de lucru.

In acest moment folosim programul de calcul doar intern si l-am personalizat pentru fiecare client in funcție de standardul lor intern si parcul de utilaje.

E.E: Care a fost cercetarea din spatele produselor/soluțiilor?

I.I.G: Cercetarea este întotdeauna începutul unei dezvoltări. De aceea am observat mai întâi piața pentru a o înțelege mai bine ce se cere. În termeni concreți, aceasta înseamnă: înțelegerea problemelor existente, înțelegerea a ceea ce le-ar putea rezolva, dar mai ales, recunoașterea instrumentului necesar pentru a elimina aceste probleme existente.

La această stare actuală, am adăugat mulți ani de experiență și know-how-ul nostru. Rezultatul este programul nostru de calcul. Este un program atât de puternic și util, deoarece clienții noștri sunt împuterniciți să obțină prețuri determinate de piață pentru scule – într-un mod independent și autonom. Nu există încă nimic asemănător pe piață.

E.E: Ce produse/soluții au fost folosite în proiecte?

I.I.G: Gândirea Lean este aplicată în toate proiectele noastre de la început. Folosim toate instrumentele Lean pentru a ne asigura că, creăm valoare adăugată și un flux de proces „fără” risipă.

După cum probabil vă dați seama deja, în calitate de ingineri suntem mereu provocați să găsim soluții, iar instrumentul nostru principal este experiența noastră. Ne aducem know-how-ul și împreună cu clientul și partenerii noștri găsim cheia.

E.E: De ce au ales clienții produsele/soluțiile dvs.?

I.I.G: Valorile sunt importante pentru noi, la fel ca și imaginea de ansamblu cuplată cu detalii importante. Mentalitatea noastră de creștere se bazează pe înțelegerea cu adevărat a problemelor clienților noștri, pe răspunsul adecvat la acestea și pe a-i ajuta să crească. Oferim rezultate foarte bune în proiecte – pentru că ne ocupăm intens de problemele clientului și avem capacitatea de a înțelege ce își dorește și are nevoie. La aceasta adăugăm cunoștințele și experiența noastră pentru a obține rezultatele potrivite. Această abordare este respectată, solicitată și apreciată de piață. Iar faptul ca suntem capabili să sprijinim proiecte în toată Europa este un plus.

https://www.banateng.eu/ro/indicatie-de-pret-pentru-scule-piese-stantate-si-deformate-la-rece/