SOFIANE BENMAGHNIA ESTE NOUL DIRECTOR GENERAL AL HOLCIM ROMANIA

Sofiane Benmaghnia, algerian – canadian, în vârstă de 39 de ani, a fost numit Director General al Holcim România începând cu 1 aprilie 2016. Sofiane îl va înlocui pe François Petry, care a devenit recent CEO Aggregates Industries – subsidiara LafargeHolcim din Regatul Unit. ”Sunt onorat să conduc subsidiara din România a grupului LafargeHolcim. Parte a Grupului, Holcim România este una dintre companiile cu performanțe foarte bune. Aceste rezultate sunt meritele unei echipe unice de perfecționiști desăvârșiți care continuă să depășească standardele în fiecare proiect în care sunt implicați. Echipa din România, alături de oportunitățile pe care noul Grup le aduce – cercetare și capacitate de inovare, expertiză globală, capital financiar solid – va continua acest trend ascendent. Îmi asum angajamentul de a păstra poziția Holcim România ca o companie care creează valoare pentru toate părțile interesate, de la angajați la clienți, parteneri și comunități”, a declarat Sofiane Benmaghnia.