SCHNEIDER ELECTRIC, DANFOSS SI SOMFY CREEAZA UN ECOSISTEM CONECTAT

Schneider Electric, Danfoss și Somfy au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea unui Ecosistem Conectat, care își propune să accelereze adoptarea conectivității în clădirile rezidențiale, de dimensiuni medii și în hoteluri. Cele trei companii au împreună 300 de ani de inovație și experiență, precum și cea mai extinsă rețea mondială de specialiști din industrie. Parteneriatul va aduce conectivitatea în locuințele și clădirile inteligente, oferind soluții eficiente, ușor de integrat, care funcționează impecabil împreună și care au sprijinul unei întregi rețele de specialiști. Schneider Electric, Danfoss și Somfy consideră că este timpul ca marii jucători industriali să se unească pentru a accelera conectivitatea și pentru a oferi soluții eficiente care să funcționeze împreună. Prin intermediul acestui parteneriat, cei trei lideri mondiali își aduc, fiecare, cunoștințele și resursele privind iluminatul, încălzirea și controlul jaluzelelor, precum și o rețea profesională de instalatori.