„Nu doresc să ating imortalitatea prin munca mea. Vreau să o ating prin a nu muri”. Asta declara regizorul american, Woody Allen. Am fost crescuți cu convingerea că moartea este inevitabilă, așadar trebuie să luăm în considerare moștenirea pe care va trebui să o lăsăm în urma noastră. Dar dacă am avea timp nelimitat de a continua munca? Dacă nu ar mai trebui să murim?
Ideea de a trăi veșnic poate părea ruptă din poveștile cu zâne, mai ales dacă te-ai născut prin anii 1800, când media de viață era de aproximativ 35 de ani. Acum, însă, bărbații din SUA au o speranță de viață de 75 de ani, iar femeile de 80 de ani. Dacă speranța de viață ar fi mai mult decât dublu în 200 de ani, atunci s-ar putea dubla din nou? Ar putea face acest lucru la infinit?
Anumiți cercetători cred că există limite cu privire la câți ani pot trăi oamenii, maximul fiind de 125 de ani. Alții văd o lume în care oameni de 100 de ani trăiesc printre alții care trăiesc de 500 sau 1.000 de ani. Bolile care apar o dată cu vârsta, precum demența și bolile de inimă, ne blochează, momentan, să ajungem la acel punct. Părți ale corpului nostru se uzează. În căutarea imortalității, oamenii de știință sunt axați pe modul în care poate fi oprită îmbătrânirea organismului.
O metodă care a demonstrat durata de viață a creaturilor precum șoarecii este o dietă hipocalorică. Pentru a urma acest tip de dietă, trebuie tăiat aportul caloric cu 30% și în același timp să consumați toate substanțele nutritive necesare. Acest plan alimentar a arătat că este dificil pentru oameni să îl urmeze, așadar cercetătorii încă încearcă să găsească o modalitate prin care oamenii pot trăi consumând cât mai puține calorii.
Pastilele anti-îmbătrânire pot, de asemenea, să fie folosite pentru a opri producerea radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt molecule care cauzează o creștere a deteriorării corpului pe măsură ce îmbătrânim. Cercetătorii consideră că anumiți compuși pe care îi găsim în vin, pot fi eficienți sub formă de pastile. Acești compuși din vin (resveatrol) pot interfera cu procesul de îmbătrânire la nivel genetic. Unii oameni de știință cred că telomerazei, o enzimă care repară celulele care fac parte din stratul protector al pielii este răspunsul, în timp ce alții cred că ar trebui începerea injectării unui hormon de creștere uman, în speranța că acesta va stopa îmbătrânirea corpului.
După cum deja v-ați dat seama, sunt multe teorii cu privire la motivul pentru care îmbătrânim și modalitatea de a opri îmbătrânirea. De asemenea, o pastilă anti-îmbătrânire poate fi la câteva zeci de ani distanță – în cazul în care ar apărea vreodată. O provocare de a urmări pastilele anti-îmbătrânire este de a vedea cât de mult trăiesc oamenii, în timp ce studiile actuale făcute pe șoareci sau celule de drojdie, sunt fezabile, iar un studiu pe om ar putea dura, ei bine, aproximativ 75-80 de ani.
Unii oameni nu vor să aștepte atât de mult. De exemplu Ray Kurzweil, acesta susține că prin 2045, un eveniment cunoscut ca „singularitate” va avea loc, iar oamenii se vor transforma în mașini. Carnea și sângele nu sunt materialele ideale pentru longevitate, așadar vor fi transformate în materiale care sunt ceva mai durabile. Alți futuriști își imaginează o lume în care serverele calculatoarelor sunt pe post de rezerve pentru creierul nostru, iar părțile din silicon vor lua locul membrelor fragile.
Așa cum oamenii de știință au realizat că fie vom fi părți ale unei mașini sau trecuți pe resveratrol, există probabilitatea să nu ne abandonăm moștenirea din timpul vieții încă.
Există gena anti-îmbătrânire?
Dacă ați fi copii sau ați avut un copil cândva după anul 1985, atunci cartea Laurei Joffe Numeroff „Dacă dai șoarecelui un fursec” ar trebui să sune cunoscut. În această carte învățăm că dacă dai șoarecelui un fursec, el va dori un pahar de lapte, ceea ce va duce într-o întreagă serie de cereri din partea șoarecelui. Data viitoare când vă veți gândi să dați unei rozătoare o gustare, luați în considerară faptul că: dacă nu dau șoarecelui un fursec, acesta ar putea trăi pentru totdeauna.
Aceasta nu este doar o premisă a unei cărți pentru copii. Cercetătorii au știut încă din anii ’30 că restricționând aportul de calorii, șoarecii vor trăi mai mult decât în fapt contrar. Același lucru este valabil și pentru alte creaturi, precum viermii sau muștele de fructe.
Acum, v-ați putea gândi că nu vă pasă așa mult de durata de viață a șoarecilor, mai ales dacă sunt creaturi lacome într-o nevoie constante de lapte și fursecuri, dar de aceea faptul că cercetătorii au învățat pe acești șoareci poate fi un lucru foarte important pentru noi.
Trebuie doar să aruncăm o privire la numărul de restaurante de tip fast-food și la statisticile de creștere a obezității infantile pentru a ne da seama că mulți dintre noi ne-am lupta din greu cu o dietă hipocalorică și, în plus, aceasta nu este o dietă ușoară, indiferent de cât de puternică este voința noastră. Pentru a crește durata de viață cu aproximativ 40 de procente, șoarecii au trebuit să consume cu 30% mai puține calorii păstrând, în același timp, o dietă care include toate vitaminele și mineralele necesare.
Gena umană anti-îmbătrânire
„No pain, no gain” este baza a celor mai multe programe de dietă și exerciții fizice. Cu toate acestea, dat fiind că o dietă severă nu este o soluție pe termen lung pentru mulți oameni, cercetătorii au încercat să găsească o cale de a crea aceleași rezultate, fără a mai tăia caloriile. Ce ar putea declanșa organismul să gândească dacă nu consumul mai mic de calorii?
Dr. Leonard P. Guarente, profesor de biologie la M.I.T, s-a lovit de un potențial răspuns atunci când studia celulele de drojdie, la mijlocul anilor `90. Cum era de așteptat, celulele aveau o durată mai mare de viață atunci când li se dădeau cantități foarte mici de alimente. Dr. Guarente a început manipularea genelor celulelor pentru a determina rolul pe care îl joacă acestea în durata extinsă de viață. În momentul când celulele de drojdie au suferit restricția calorică, acestea au fost dotate cu o anumită genă, au trăit chiar mai mult și, în momentul în care gena a fost eliminată de Dr. Guarente, restricția calorică a fost în zadar și celulele au murit. Acea genă a fost un regulator tăcut de informații No.2 sau SIR2.
SIR2 a apărut pentru a opri procesul de îmbătrânire prin oprirea producerii deșeurilor materiale în celule, ceea ce a permis celulei să lucreze mai bine pentru organism. Dr. Guarente a putut să își dubleze rezultatele cu ajutorul unui alt organism mai mic care demonstra că această genă a jucat un rol în extinderea longevității pe timpul perioadei restricției calorice la mai multe specii diferite. Dar cum rămâne cu oamenii?
Se pare că oamenii nu au gena SIR2, dar avem o genă care pare să fie la fel: SIRT1. Ambele gene par să lucreze în același mod în organism. Acestea au trebuit să repare ADN-ul în organism și să oprească anumite gene. Tăcerea genelor, așa cum este numită această metodă, este importantă deoarece dacă genele greșite sunt activate, atunci funcționarea celulelor ar fi distrusă. Se poate ca, din cauza acestui tip de defecțiune genetică, să apară cazurile de Alzheimer și diabet.
Dr. Guarente consideră că, pe măsură ce îmbătrânim, este mai greu pentru SIR2 și SIRT1 (colectiv cunoscute sub numele de sirtuins) să facă mai multe lucruri deodată, astfel încât această genă dispară în mod silențios. Ca și rezultat, ne-am trezi cu bolile pe care le asociem cu îmbătrânirea, precum cancerul, bolile de inimă și, cele menționate mai sus, Alzheimer și diabet. Se pare că restricția calorică este atât de eficientă deoarece ajută sirtuins să lucreze mai bine în organism.
Totuși, dacă o dietă restrictivă este nerealistă, atunci cum acest lucru ne ajută să trăim mai mult?
Resveratrol și longevitate
În cazul în care restricția calorică, dovedită a crește durata de viață la animalele de laborator, este eficientă datorită unei creșteri ale genelor SIRT1 și SIR1, cum putem face ca aceste gene să își facă efectul mai des? Se pare că este un intermediar: restricția calorică crește cantitatea de nictotinamide adenine dinucleotide sau DNA în fiecare celulă. Asta pentru că DNA convertește, în mod normal, toată glucoza din fructe în energie. Cu mai puține calorii, DNA nu mai poate fi disponibil, va căuta ceva de făcut și va sfârși prin a stimula activitatea celulelor SIR2 și SIRT1. Astfel, sarcina curentă pentru cercetători este de a găsi ceva care să se comporte precum DNA-ul în ceea ce privește activarea acestor gene anti-îmbătrânire. Dacă ei pot găsi acest „glonț magic” și reușesc să îl pună într-o pastilă, atunci oamenii ar putea să își mențină dietele lor actuale și să trăiască mult.
Oamenii de știință încă mai au de lucrat în ceea ce privește aplicarea acestor rezultate pe om, deoarece oamenii trăiesc deja mai mult decât șoarecii și celulele de drojdie. Imaginați-vă câți ani ar trebui să trăim ca să vedem dacă resveratrol-ul crescut a făcut vreo diferență în cazul unui om de 50 de ani. Cu toate acestea, știm că răspunsul nu este doar un pahar de vin roșu pe zi pentru a stimula SIRT1. Pentru a consuma la fel de mult resveratrol pe cât consumau șoarecii, o persoană de 68 de kg ar trebui să bea aproximativ 1.500 de sticle de vin roșu în fiecare zi.
În plus, față de timpul necesar studierii acestui subiect, cercetătorii interesați în prelungirea duratei de viață duc o luptă dificilă de a ajunge în termenii de percepție. Este foarte ușor pentru oameni să respingă ideea de a lua o pastilă și, cât ar da din degete, să trăiască mai mult și poate nu pare o necesitate mare atunci când sunt atât de multe boli care necesită tratament. Cu toate acestea, așa cum a fost menționat anterior, o mare parte dintre boli apar o dată cu înaintarea în vârstă. Așadar, este posibil ca încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor să elimine aceste boli.
Foto: Discovery Channel
Sursă: www.howstuffworks.com