PRYSMIAN INAUGUREAZA NOUA FABRICA DE CABLURI DE FIBRA OPTICA DIN SLATINA

Grupul Prysmian, lider mondial în industria de cabluri și sisteme electrice și de telecomunicații, a inaugurat astăzi, la Slatina, cea mai mare fabrică a sa de cabluri de fibră optică din Europa, reprezentând o investiție de 25 de milioane de euro. Aceasta nouă fabrică face parte din seria investițiilor Grupului Prysmian în fabrici de cabluri de fibră optică și electrice, în valoare de 250 de milioane de euro pe o perioadă de trei ani, la nivel global. Cu o capacitate anuală de producție de peste 8 milioane de kilometri de cablu de fibră optică, fabrica din Slatina este una dintre cele mai mari de acest tip și utilizează cele mai avansate tehnologii industriale și know-how, oferindu-i capacitatea de a răspunde cererii tot mai mari de cabluri optice la nivel mondial, pentru implementarea de noi rețele de telecomunicații de mare viteză.