Grupul Bosch a pus piatra de temelie pentru prima sa fabrică din Serbia, în prezenţa premierului Ivica Dacic. Centrul de producţie face parte din divizia Electrical Drives şi este în curs de construcţie în Pecinci, la aproximativ 25 de kilometri distanţă de Belgrad. Furnizor global de tehnologii şi servicii, Bosch va investi aproximativ 70 de milioane de euro în acest centru în următorii şapte ani şi are în vedere angajarea a 620 de persoane. În luna decembrie a anului trecut, Bosch a semnat contractele pentru construirea unui centru de producţie pentru ştergătoare auto, care va avea o suprafaţă de aproximativ 22.000 mp.
La ceremonie a participat, alături de premierul sârb Dacic şi de oficialii Bosch, şi Mladjan Dinkic, ministrul sârb al economiei şi finanţelor. „Suntem foarte încântaţi de colaborarea de până în prezent cu partenerii noştri locali şi suntem încrezători că proiectul se va încheia cu succes”, a declarat Jörg Hoffmann, directorul diviziei de ştergătoare auto. „Produsele de la această fabrică vor trebui să se ridice la înălţimea aşteptărilor din punct de vedere al performanţei tehnice şi al calităţii. Angajaţii vor beneficia de o instruire intensivă pentru a ne ridica la nivelul aşteptărilor”, continuă Jovanka Jovanovic, Director General Bosch în Serbia.