Sa privim o situaţie familiară cinematografică: Un om de ştiinţă îndrăzneţ şi chipeş soseşte în oraş pentru a studia vulcanul local, care a fost în stare latentă de secole, dar acum pare periculos de aproape de o erupţie. În ciuda avertismentelor tuturor celor din jur, îndrăznețul vulcanolog – probabil împreună cu asistenta sa de încredere (şi atractivă) – insistă să escaladeze muntele pentru a examina mai de aproape vulcanul. Dar pe măsură ce aceștia se apropie de crater, acesta explodează, aruncându-i în pantă. Cei doi abia fac faţă râului furios de lavă fierbinte. Sau poate sunt într-un Jeep, accelerând spre poalele muntelui, cu lava în urma lor.

Văzând asemenea scene, te-ai putea întreba: ce s-ar întâmpla dacă, dintr-o dată, ar trebui să fugi din calea unui vulcan pe cale să erupă? Ai putea fugi din calea lavei şi să ajungi într-un loc sigur? Ei bine, tehnic, da. Dacă lava ar fi singurul lucru de care ar trebui să te ferești în timp ce cobori de pe un munte de foc. Majoritatea fluxului de lavă – în special cele din vulcanii tip scut, tipul cel mai puţin exploziv găsit în Hawaii – sunt destul de lente. Atâta timp cât lava nu-şi face drum printr-o vale în formă de jgheab, lava ar ajunge la sol foarte lent. Fluxul lavei din erupţia din Mauna Loa în anul 1950 a fost cronometrat la 9 km/h, iar tu probabil nu ai întâmpina dificultăți în a fugi din calea lavei. Au existat exemple de mişcare rapidă a levei, însă acestea sunt rare – precum în cazul Muntelui Nyiragongo din Republica Democratică Congo care a erupt în anul 1977 şi lava acestuia ajungea spre sol cu o viteză de până la 64 km/h, omorând 2.000 de oameni.

Adevărul este că lava va fi cea mai mică grijă a ta dacă este destul de aproape de un vulcan pe cale să erupă şi te gândeşti să fugi pentru viaţa ta. În mod contrar a ceea ce vedem în filme, pericolele unui erupţii vulcanice nu se limitează la lava extrem de fierbinte. Chiar dacă ai putea sta în faţa lavei, nu ai putea supravieţui fluxului piroclastic, un fierbinte inimaginabil, care se mișcă repede, nor de cenușă, piatră şi resturi care rade tot în urma sa. Scurgerile piroclastice, în general se mișcă cu viteze peste 96 km/h și ajung la temperaturi cuprinse între 200 și 700 grade Celsius. Nu există, evident, nicio cale prin care cineva ar putea fugi din calea unui asemenea vulcan, iar dacă fluxul piroclastic se întâmplă să topească zăpada sau un ghețar, acesta creează o avalanșă combo mortală.

Așadar, dacă într-o zi te trezești că „flirtezi” cu pericolul pe marginea unui vulcan care erupe, îmi pare rău sa-ți spun, dar… “te-ai prăjit”.

Violent explosion as hot lava flows into the sea from Kilauea volcano, Hawaii.

Violent explosion as hot lava flows into the sea from Kilauea volcano, Hawaii.

Formele vulcanilor

Majoritatea vulcanilor de teren au aceeași structură de bază, însă forma și mărimea vulcanilor variază considerabil. Sunt câteva elemente pe care aceste tipuri diferite de vulcani le au în comun:

-un vârf de crater – gura vulcanului, locul unde există lava;

-o cameră de magmă – locul unde lava alunecă până în subteran;

-un orificiu central – duce din camera de magmă până la gura vulcanului.

Cea mai mare variație în structura vulcanului este edificiul, structura din jurul aerisirii centrale. Edificiul este construit de către materialul vulcanic aruncat arunci când acesta erupe. Prin urmare, compoziția sa, forma și structura, sunt toate determinate de natura materialului vulcanului și de natura erupției.

Există trei forme mari ale vulcanilor:

Stratovulcanii. Acestea sunt cele mai familiare tipuri de vulcani și, în general, au cea mai destructivă istorie a erupțiilor. Aceștia sunt caracterizați de edificiul de munte destul de simetric care este arcuit până în vârful craterului. Aceștia sunt, de obicei, construiți de către erupțiile Plinian care lansează o mare cantitate de material piroclastic. Odată ce lava, cenușa și celelalte materiale sunt aruncate în afară se reconstruiește rapid edificiul în jurul ventilației. Stratovulcanii tind să aibă erupții foarte rare – chiar la distanțe de sute de ani – și se formează de obicei în zonele de subducție.

Vulcanii con Scoria. Aceste relativ de mici conuri sunt cele mai comune tipuri de vulcani. Sunt caracterizați de pantele abrupte de pe ambele părți ale edificiului, care conduc la craterul foarte larg. Acest edificiu este format din cenușă tephra, aruncată de obicei de erupțiile Stomboliene. Spre deosebire de stratovulcanii, majoritatea vulcanilor Scoria au o singură erupție.

Vulcanii scut. Acești vaști, relativ mici vulcani apar atunci când lava cu vâscozitate redusă iese printr-o explozie mică, precum erupțiile vulcanilor din Hawaii. Lava se dispersează pe o suprafață mare – uneori sute de kilometri – construind un dom în formă de scut. În apropierea vârfului, edificiul devine puțin abrupt, ridicând ușor centrul vulcanului. Mulți vulcani scut erup destul de frecvent, la câțiva ani.

A vent at the top of Stromboli, Italy, erupts at night, spewing out molten lava.

A vent at the top of Stromboli, Italy, erupts at night, spewing out molten lava.

Tipuri de erupții

Erupțiile Plinian. Aceste erupții pot cauza distrugeri serioase în apropieri – erupția care a îngropat Pompeii și Herculeneum a fost o erupție Plinian. Ele sunt inițiate de magma care are o viscozitate foarte mare și conține gaze. Puterea cu care sunt aruncate în aer materialele piroclastice cauzate de expansiunea gazelor, duce până la aproximativ 50 de km în aer. Erupția, care poate dura ore sau chiar zile, produce o înaltă, susținută pană. Aceasta aruncă în aer o cantitate mare de tephra, material vulcanic căzut, pe zonele înconjurătoare (de obicei mai mult pe o parte, în funcție de modul în care bate vântul). În plus, o erupție Plinian poate produce fluxuri de lavă extrem de rapide care distrug totul în calea lor.

Erupțiile Hawaiiene. În general, aceste erupții nu sunt foarte distructive sau explozive. Nu aruncă foarte mult material piroclastic în aer, dar produc, în schimb un flux relativ lent de lavă cu viscozitate redusă și cu un conținut mic de gaz. Acest flux poate lua câteva forme diferite. Cea mai impresionantă formă este fântâna de foc, un izvor de lavă portocaliu strălucitor care este aruncat la sute de metri în aer, timp de câteva minute și, uneori, chiar ore. Cea mai tipică erupție este un flux de lavă constant care este aruncat din orificiul central al vulcanului. Poate produce lacuri mari de lavă, iazuri de lavă care formează cratere sau chiar alte depresiuni. Fluxul de lavă și stropii din fântânile de foc pot, cu siguranță, distruge vegetația din împrejurimi sau copaci, însă fluxul este de obicei suficient de lent încât oamenii să aibă timp să-și salveze viețile. Erupțiile Hawaiiene sunt numite astfel deoarece sunt foarte comune pentru vulcanii din Hawaii.

Erupțiile Stromboliene. Acestea sunt destul de impresionante, dar nu foarte periculoase. Aruncă cantități mici de lavă la maxim 90 de metri în aer, în explozii foarte scurte. Lava are o viscozitate destul de mare, astfel încât presiunea gazului să se ridice la un nivel mare înainte de aruncarea materialului în aer. Aceste explozii regulate pot produce sunete impresionante, însă erupțiile sunt relativ mici. Ele, în general nu produc fluxuri de lavă, dar câteva dintre acestea pot urma erupției.

 

Foto: Discovery Channel

Sursă: www.howstuffworks.com

About The Author