PESTE 70 DE ELEVI DIN 15 JUDETE AU PARTICIPAT LA A TREIA EDITIE A CONCURSULUI NATIONAL „ZIDARUL PRICEPUT”

În perioada 9-11 mai, 72 de elevi din cadrul a 15 colegii tehnice din țară au participat la concursul „Zidarul Priceput” desfășurat la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din București și organizat cu susținerea Holcim România. Concursul „Zidarul Priceput” a fost organizat de către colegiile tehnice la nivel local, cu sprijinul Holcim România, pornind de la succesul programului „Școala Zidarilor”, inițiativă lansată de companie în anul 2011. Prin Școala Zidarilor, Holcim urmărește pregătirea următoarei generații de zidari calificați prin cursuri de instruire și transfer de expertiză tehnică. Programul „Școala Zidarilor” și concursul național „Zidarul Priceput” au pornit de la nevoia acută la nivel național de zidari calificați, a lipsei unui sistem educațional de școli profesionale care să ofere suficientă forță de muncă calificată profesional, a ofertei reduse de astfel de cursuri și a lipsei de cunoaștere cu privire la practicile de lucru corecte în construcții.