Bucureşti, 19 septembrie 2012– Wienerberger Sisteme de Cărămizi, cel mai mare producător de elemente pentru zidărie pe plan local şi Habitat for Humanity România semnează un parteneriat strategic pe 3 ani, prin care Wienerberger îşi asumă angajamentul de a dona materiale de construcţie pentru 140 de locuinţe dezvoltate pentru familii dezavantajate şi vulnerabile economic şi social. Pe lângă aceste materiale, Wienerberger va susţine proiectele Habitat cu voluntari şi cu expertiză tehnică pe toată durata construcţiilor.
Acest parteneriat semnat în România reprezintă primul proiect de colaborare pe plan global între Wienerberger şi Habitat for Humanity. Vor fi livrate sisteme complete pentru realizarea zidăriei din cadrul locuinţelor dezvoltate pentru familiile cu probleme.
„Habitat for Humanity s-a implicat activ în ultimii ani în a asigura condiţii decente de locuire. Wienerberger a influenţat în bine calitatea locuirii prin produsele dezvoltate de-a lungul anilor. Ne bucurăm că acum putem colabora şi oferi împreună acestor familii şansa de a trăi într-un mediu mai plăcut”, declară Corneliu Fecioru, Member of the Board Wienerberger România, Sales and Marketing