MERCEDES-BENZ ROMANIA LANSEAZA CAMPANIA “AUTOCAMIOANE RULATE LA PRETURI AVANTAJOASE”

Mercedes-Benz România şi Mercedes-Benz Financial Services au lansat Truck’n’Lease, o campanie avantajoasă dedicată achiziției de autocamioane rulate. Oferta include o dobândă de doar 1,9%, reflectată într-o rată lunară foarte accesibilă, începând de la 390 euro (fără TVA). Durata de finanțare poate fi extinsă până la 36, 48 sau chiar 60 luni, în funcţie de vechimea autocamionului şi include beneficiul unei perioade de grație la plata capitalului în primele două luni. Vehiculele din stocul departamentului de Autocamioane Rulate al Mercedes-Benz România pot fi achiziţionate prin soluții de finanțare extrem de flexibile, furnizate de Mercedes-Benz Financial Services: acorduri de tip leasing financiar sau operaţional, închiriere pe termen scurt, credit auto sau accesând oferta de buyback. Gama de autocamioane rulate este disponibilă inclusiv online, site-ul web al departamentului de Autovehicule Rulate permiţând căutarea facilă a camionului potrivit.