MAI PUTIN DE 10% DINTRE ROMANI FAC REVIZIA TEHNICA ANUALA A CENTRALELOR TERMICE

Centrala termică este unul dintre cele mai importante echipamente din locuințele românilor, fiind responsabilă de asigurarea confortului în fiecare zi, indiferent de anotimp. Cu toate acestea, mai puțin de 10% dintre români fac revizia tehnică anuală a centralelor termice, riscând ca echipamentele să nu funcționeze la parametri optimi, să aibă un randament mai mic și un consum mai mare de combustibil, potrivit datelor Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice. În România sunt instalate aproximativ 2,6 milioane de centrale termice. „Mulți proprietari uită că centralele termice sunt echipamente care funcționează zilnic și că au nevoie de întreținere periodică pentru a funcționa eficient și cât mai mult timp. Revizia tehnică, operațiune care în mod normal durează aproximativ 1,5-2 ore, reduce semnificativ riscul apariției unor defecțiuni neprevăzute și poate prelungi cu câțiva ani durata de viață a echipamentului, dacă este realizată anual”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.